News

Arafat, despre noile restricții impuse românilor care se întorc din străinătate. Când intră în vigoare

04.02.2021 | 21:41
Arafat despre noile restrictii impuse romanilor care se intorc din strainatate Cand intra in vigoare
ADVERTISEMENT

Raed Arafat, secretar de stat, a comentat astăzi în direct la Antena 3 noile restricții care este foarte probabil să intre în vigoare pentru românii care se întorc din străinătate. Cei care vin dintr-o țară aflată pe lista galbenă vor trebui să facă un test înainte de a se urca în avion și să stea o perioadă în carantină.

În urmă cu câteva ore a fost anunțat că la întoarcerea românilor în străinătate va fi nevoie de prezentarea unui test negativ, dar și o perioadă de opt zile de carantină, după care va trebui să efectuezi un al doilea test și să mai aștepți două zile.

ADVERTISEMENT

Dacă în urmă cu câteva zile medicul Arafat a explicat cum deciziile de relaxare, precum deschiderea restaurantelor, se pot reîntoarce, astăzi a anunțat noi modificări referitoare la cei care vor să intre în România din străinătate.

Arafat, explicații despre noile restricții

“De mâine seara intră decizia pe care am dat-o, exact cum s-a lucrat până acum 24 de ore. Decizia legată de test va intra mai târziu (n.red. cel mai probabil din 12 februarie) și vom anunța în cât timp. Cei care vin mâine, poimâine, dacă se aprobă, nu trebuie să facă testul.

ADVERTISEMENT

Această listă este stabilită de mult timp, dacă iese o țară din această listă, se aplică instantaneu, dacă se adaugă o țară se așteaptă 24 de ore.

Testul nu trebuie făcut de către cei care se întorc mâine sau poimâine, dar asta nu se aplică pentru carantină. Fiecare știe că dacă se aprobă actualizarea are 24 de ore până se aplică regula carantinării, acesta este riscul asumat de către fiecare persoană.

ADVERTISEMENT

Noi am mai explicat că un test este foarte bun pentru momentul în care s-a făcut, nu garantează că după o zi sau două nu ești pozitiv, el ne garantează o perioadă scurtă, dar perioada de incubație este de 14 zile.

Asta înseamnă că în această perioadă dacă tu te întorci, mai ales în contextul tulpinilor și că România stă într-un context bun, fragil, dar suntem într-o situație bună, e nevoie de carantină. E bine să păstrăm această situație cât merge campania de vaccinare.

ADVERTISEMENT

Testul ne garantează că atunci când vii nu ești pozitiv, după care intri în carantină opt zile, faci al doilea test și dacă ești din nou negativ, ieși din carantină după încă două zile, deci un total de zece zile.

Este posibil ca la urcarea în avion să urce fără rezultatul testului, de aici vom veni cu precizări și vom explica clar de când intră, va fi o perioadă suficientă pentru ca oamenii să se întoarcă fără test, dar regula carantinării pentru țările pe cod galben va fi una generală de acum încolo”, a declarat Raed Arafat la Antena3.

Secretarul de stat: “Nu este o măsură românească”

“Vreau să atrag atenția că nu este o măsură pur românească, sunt și alte țări. Vom anunța tot în această seară și de la ce vârstă trebuie copiii să facă acest test la intrarea în țară, avem deja o propunere de la INSP.

Dacă ai dorit să pleci din țară vorbim de o măsură de sănătate publică pe care o cere România, să știm că nu ai testul pozitiv. Nu urci într-un avion să fii pozitiv cu tulpină nouă, să stai în avion cu alte persoane, să infectezi alte persoane.

Până descoperim asta, persoana respectivă a adus și tulpina și a infectat mulți oameni. Există deja în alte țări abordarea test și carantină tocmai pentru a se împiedica circulația tulpinilor noi în Europa până vom avea vaccinare avansată, este doar o chestiune de cumpărare de timp.

Cei care sunt vaccinați sunt scutiți dacă au zece zile de la a doua doză și cei care au trecut prin boală în ultimele 90 de zile, acolo nu se schimbă nimic”, a adăugat medicul Arafat.

ADVERTISEMENT
Tags: