Sport

Arbitru controversat la Jablonec – CFR Cluj! Declarat “persona non grata” de două cluburi din Albania. “Un monstru”

UEFA a decis ca meciul Jablonec - CFR Cluj să fie condus la centru de Enea Jorgji, un arbitru plin de controverse din Albania.
16.09.2021 | 00:24
Arbitru controversat la Jablonec  CFR Cluj Declarat persona non grata de doua cluburi din Albania Un monstru
ADVERTISEMENT

CFR Cluj va juca joi, de la ora 22:00, cu Jablonec în etapa 1 din grupele Conference League, iar campioana României are nevoie de cele 3 puncte pentru un debut perfect în noua competiţie. Partida din Cehia va fi arbitrată de Enea Jorgji, un “central” care a avut parte de multe momente controversate în Albania.

UEFA a delegat un arbitru controversat la Jablonec – CFR Cluj. Acuzat că i-a interzis lui Partizani titlul în Albania

Ultimul scandal în care a fost implicat Enea Jorgji datează din luna mai, când a fost delegat la unul dintre meciurile decisive în lupta pentru titlu din Albania. Partizani, liderul campionatului cu o etapă înainte de final, a fost învinsă de Vllaznia în penultima rundă, iar singurul gol al meciului a venit în urma unui penalty controversat.

ADVERTISEMENT

La finalul meciului, Enea Jorgji a fost făcut praf de Gazmend Demi, patronul lui Partizani. “Un monstru şi un obraznic. Este o persoană fără demnitate, a pătat fotbalul albanez. Vom încerca să fie urmărit penal”, spunea patronul echipei care a pierdut titlul în Albania după înfrângerea din penultima etapă.

“Titlul a fost decis de Enea Jorgji. Am fost învinşi după cu un penalty inexistent”, susţinea şi Ilir Daja, antrenorul lui Partizani. Nu a fost prima dată când clubul din Tirana a avut probleme cu Jorgji.

ADVERTISEMENT

Partizani l-a declarat “persona non grata” în 2019, la fel şi un club din liga a doua

În iunie 2019, oficialii lui Partizani au postat pe YouTube un clip de peste şase minute prin care anunţau că Enea Jorgji este “persona non grata” şi evidenţiau greşelile comise de arbitru. Demersul a rămas fără urmări, iar acesta a arbitrat-o pe Partizani de patru ori în stagiunea 2019-2020.

Tot în sezonul 2019-2020, Enea Jorgji a fost trimis să oficieze în liga a doua din Albania, însă şi aici a provocat controverse. După un meci decisiv în lupta pentru promovare, oficialii clubului FK Apolonia l-au declarat “persona non grata”. De această dată, în stagiunea 2020-2021, clubul din Fier a scăpat şi nu a mai fost arbitrată de Jorgji la revenirea în prima ligă.

ADVERTISEMENT

Acuzat că are un “comportament arogant”

Tot din 2019 datează şi un comunicat de presă al clubului Vllaznia, după un meci cu FK Tirana, în care arbitrul nu a oferit două penalty-uri clare şi a fost acuzat de faptul că are un “comportament arogant”.

“Pe tot parcursul meciului, comportamentul arogant al arbitrului a fost provocator și în detrimentul celor două echipe. Acest lucru nu numai că a iritat jucătorii, dar a creat și reacţii din partea fanilor”, anunţau oficialii lui Vllaznia.

ADVERTISEMENT

A arbitrat doar trei meciuri în grupele cupelor europene şi de fiecare dată a acordat cel puţin un penalty

Chiar dacă are ecuson FIFA din 2012, Enea Jorgji are puţină experienţă în cupele europene. Albanezul a fost delegat la meciuri din preliminariile Ligii Campionilor şi Europa League, iar în faza grupelor a ajuns de trei ori.

În sezonul 2018-2019, Enea Jorgji a fost la centru în AEK Larnaca – Ludogoreţ 1-1 şi a acordat un penalty din care ciprioţii au egalat. Următoarea stagiune i-a adus două partide, AZ Alkmaar – Astana 6-0 şi Beşiktaş – Slovan Bratislava 2-1.

La primul meci, arbitrul albanez a acordat două penalty-uri pentru AZ Alkmaar, în timp ce în al doilea a arătat punctul cu var o dată, fază din care Beşiktaş a marcat golul victoriei. Cu toate acestea, turcii s-au declarat nemulţumiţi de maniera de arbitraj a lui Enea Jorgji.

ADVERTISEMENT