Fotbal intern

Arman Karamian, înainte de Armenia – România: „Suntem favoriţi la locul 2 dacă batem!” Exclusiv

31.03.2021 | 11:00
Arman Karamian inainte de Armenia  Romania Suntem favoriti la locul 2 daca batem Exclusiv
Arman Karamian, inainte de Armenia - Romania: "Suntem favoriti la locul 2 daca batem!" Exclusiv
ADVERTISEMENT

Arman Karamian are inima împărțită înainte de Armenia – România, după ce a petrecut nu mai puțin de 16 ani în România. Cu o victorie la Erevan în fața României, fostul atacant consideră că Armenia poate fi considerată favorită la locul doi.

În vârstă de 41 de ani, fostul atacant al Rapidului și al FCSB are peste o sută de meciuri în Liga 1, unde a jucat între 2004 și 2011, alături de fratele său Artiom Karamian, ambii jucători de echipă națională cu peste 50 de meciuri jucate pentru țara lor.

ADVERTISEMENT

După ce a antrenat zece ani la copii și juniori la Concordia Chiajna, Arman a părăsit de opt luni România împreună cu familia sa și locuiește alături de cei doi frați ai săi și de părinți la Los Angeles, unde Artiom era stabilit de mai mulți ani. Chiar și așa, cei doi se gândesc să revină în România, mai ales că cei mici își doresc să joace „sub tricolor”.

Interviu FANATIK din SUA cu Arman Karamian, înainte de Armenia – România: „Eu sunt pe jumătate român!”

Arman, alături de Artiom ați petrecut 16 ani în România….

– Nu am cum să uit clipele petrecute aici și amintirile frumoase! Eu sunt jumate român! Și un ochi o să râd și cu altul o să plâng dacă nu va fi meci egal! Copiii mei sunt născuți în România și vor să joace pentru România sau Armenia. O să fie un meci foarte greu pentru România! Pentru Armenia e un avantaj că joacă acasă în fața suporterilor și are deja șase puncte din primele două meciuri. Nu pot să zic că e favorită, dar are câteva plusuri. România pe de altă parte a pierdut greu cu Germania, chiar dacă a fost dominată. E 50-50! Cred că poate să câștige și România, dar nu pot să zic că vine lejer în Armenia și are deja trei puncte, cum s-a întâmplat în 2016. Eu mi-aș dori un egal, dar cine e mai bun să câștige!

ADVERTISEMENT

A jucat Armenia bine sau a fost Islanda slabă?

– Eu chiar vreau să spun asta. Să nu creadă lumea că Islanda e o echipă mai slabă decât a fost la barajul pentru EURO 2020. Nu e deloc o echipă ușoară și sunt sigur că o să câștige puncte. Sunt convins 100% și poate fi o surpriză. Poate chiar o să bată Germania! Chiar vorbeam cu cineva din România și i-am spus că o să fie un meci greu pentru noi, adică pentru voi (râde). Am văzut meciul și Armenia a jucat foarte bine. Au avut multe ocazii și nu poate fi o întâmplare această victorie. Islanda va reveni și o să vedeți că o să facă multe puncte în grupă!

„Armenia are cea mai bună echipă din ultimii ani, deși Mkhitaryan e accidentat!”

E cea mai bună echipă a Armeniei din ultimii ani?

– Cu siguranță! Și asta fără Mkhitaryan, care e accidentat și e în mare formă la Roma! E o deplasare lungă pentru România, grea, la Erevan chiar a nins acum câteva zile.  E o altă climă. Acum e vremea bună, dar e mai rece. Jucătorii nu se pot obișnui în două zile cu lucrurile astea.

ADVERTISEMENT

În 2016, România a bătut cu 5-0….

– Atunci Armenia nu prea era în formă și nu avea jucători ca acum. Armenia e o altă echipă! S-au schimbat multe de atunci și au selecționerul spaniol foarte serios și experimentat. Eu nu cred că o să semene deloc meciul de acum cu cel de atunci! Jucătorii sunt alții. Avem și doi jucători străini care nu au nicio legătură cu Armenia. Au un start bun și e foarte important. Cu o victorie în fața României eu zic că Armenia e favorită la locul doi!

Arman Karamian îl laudă pe Mirel Rădoi: „A arătat că e un antrenor valoros!”

Ce părere ai de selecționerul Mirel Rădoi?

– Îmi place mult și îi doresc baftă. Mirel Rădoi îi poate recupera pe jucători. E un luptător și știu bine ce vorbesc pentru că am jucat împotriva lui. Era un fotbalist inteligent și cred că poate câștiga meciul și să pregătească echipa la victorie, cu o strategie bună de joc. Dar repet, o să fie greu. A arătat și la România U21 că este un antrenor de valoare și trebuie lăsat să își facă treaba. Transmite dorința lui de victorie pe care o avea pe teren și jucătorilor de acum.

ADVERTISEMENT

Fostul tău coleg de la Poli, Mihăiță Pleșan, spunea înainte de meciul cu Germania să nu neglijăm Armenia

– Mihăiță a jucat la un nivel înalt și știe ce vorbește! Noi, ca fotbaliști cu experiență ne dăm seama de anumite lucruri. În momentul de față asta e situația: nu există echipă mai slabă, nu există echipă mai bună! Cel mai bun exemplu e meciul dintre Georgia și Spania. Au condus cu 1-0 pe campioana mondială și Spania a bătut abia în minutul 90! Jucătorii României trebuie să fie foarte concentrați și profesioniști și să dea totul dacă vor să câștige în Armenia. Pentru că Armenia așa va juca.

Mkhitaryan are 9 goluri și 9 pase decisive în Serie A…

– E o absență uriașă pentru Armenia, mai ales că jocul ofensiv al echipei e construit pentru el. Și totuși chiar și fără Mkhitaryan au reușit să câștige primele două meciuri! Spune ceva asta. Când va reveni pe teren Armenia va juca și mai bine. E un jucător emblematic.

„Visez să pregătesc naționala Armeniei! Antrenez de zece ani”

Ai peste 50 de meciuri pentru Armenia. Visezi să antrenezi naționala?

– Eu am antrenat la copii și juniori la Chiajna și la echipa a doua, unde i-am avut pe doi dintre fiii mei. Antrenez de zece ani și am promovat nu mai puțin de șase jucători la prima echipă. Bineînțeles că îmi doresc să antrenez Armenia! E un vis al meu, dar deocamdată am plecat din România și sunt în SUA cu copiii, la Los Angeles, alături de Artiom și de ceilalți frați și cu părinții mei.

Toată cariera mea de fotbalist am fost departe de familie și am decis că e momentul să stau mai mult cu ei. Dacă va fi vreodată nevoie de mine, mă voi întoarce în Armenia. Am fost cinci ani la federație și am muncit să îmi iau licențele și cred că sunt pregătit. Mai ales că am jucat atâta timp în Europa și am cu ce să ajut. Sau poate o să mă întorc în România ca antrenor! Cine știe!?

Mai ții legătura cu Mihai Stoichiță?

– Sigur că da! Și nu numai cu Mihai Stoichiță. Am foarte mulți prieteni în România și pe mulți i-am invitat aici în America. Îi aștept oricând cu mare drag! Am stat o viață în România și o să vină la mine prieteni. Și sunt sigur că o să revin în România cu copiii. Cum vorbesc în Armenia zi de zi, așa vorbesc și în România.

„Fiul meu, Surik, vrea să joace pentru echipa națională a României! A fost chemat și de Armenia!”

Fiul tău cel mare, Surik a debutat cu gol pentru România U15…

– O mare bucurie! Te simți împlinit ca tată. A jucat trei meciuri pentru România, dar el a fost chemat și la naționala Armeniei! Acum e în America și e dorit de foarte multe cluburi. E mai dificil acum cu pandemia. El se antrenează zi de zi cu mine și cu clubul fratelui meu. Copilul mijlociu e și el foarte talentat, joacă mijlocaș, e tot timpul cu capul sus și are o viziune extraordinară asupra jocului! Domnul Porumbacu de la Chiajna zicea că are un dar de la Dumnezeu și cred că poate ajunge mai bun ca mine și ca unchiul lui. Toți cei trei băieți ai mei sunt tot stângaci și asta spune multe! (râde) Nu prea vreau să vorbesc de ei, dar sunt sigur că o fie chemați și din partea României și din partea Armeniei.

Surik joacă și mijlocaș stânga și în dreapta și atacant! Are tehnică bună, e puternic fizic și are și viteză! Pentru mine au vorbit tot timpul faptele și o să demonstreze și copiii mei că nu îi laud degeaba! Vor juca la un nivel mai mare ca noi. Surik își dorește să joace pentru naționala României și acum! Tot ce contează e să fie sănătos. E o perioadă foarte grea acuma cu pandemia, mai ales pentru jucătorii tineri. Are cine să ducă mai departe numele Karamian în fotbal!

Din Armenia te-a contactat cineva?

– Nu! Nu m-a sunat nimeni să mă întrebe de meci sau de România. Nici atunci în 2018 nimeni nu a sunat, dar dupaia când am vorbit au recunoscut că a fost o greșeală că nu mi-au cerut sfatul pentru că eu cunosc acum mai bine fotbalul românesc decât cel din Armenia!

„Alashkert a bătut Steaua la București în Europa League!”

Am regresat noi sau a evoluat fotbalul din Armenia?

– Nu cred că România a regresat așa mult. Jucătorii de la națională joacă la echipele din străinătate. Fotbalul evoluează peste tot. Nu doar în Armenia. Alashkert a făcut un meci bun cu Steaua și au reușit să bată la București cu 3-2. Nu oricine bate Steaua pe National Arena.

O să urmăriți meciul în familie?

– Cu siguranță! Avem toate canalele din România. Ne place să ne uităm la meciuri la Digi Sport, urmărim toate campionatele, La Liga, Champions League și îmi place de prietenul meu Angheluță, care comentează foarte bine meciurile, dar și alții. Putem să ne uităm la meciuri la televiziunile din Armenia, dar ne place să ne uităm la posturile românești!

Ce jucători de naționala României îți plac?

– Îmi plac mulți! Nu prea îmi place să fac nominalizări. Îmi place mult Florin Tănase, Florinel Coman care poate prinde un transfer bun la o echipă din străinătate. România are în continuare fotbaliști de valoare. Le doresc baftă tuturor!

  • 11 ani a jucat Arman Karamian în România
  • 113 meciuri a jucat extrema stângă în Liga 1 și a marcat 33 de goluri
  • 10 ani a antrenat la Concordia Chiajna la nivel de copii și juniori
  • 50 de meciuri are Arman la naționala Armeniei, pentru care a înscris 2 goluri
  • 16 ani a stat armeanul cu cetățenie română în România
  • 1.000.000 de euro a fost cota maximă a jucătorului în 2009

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,93 este cota pentru „2 solist” la meciul Armenia – România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT