Originară din Republica Moldova, Misha Miller şi-a descoperit pasiunea pentru muzică încă de la o vârstă fragedă, mai exact de la cinci ani. Succesul însă, avea să îl guste ceva mai târziu, în România.
“Părinții au fost cei care m-au susținut pe tot acest parcurs. Model a fost și unchiul meu, care mi-a cultivat gustul muzical” a spus ea, dezvăluind cine stă în spatele succesului său.
Artista vorbește cinci limbi străine: româna, engleză, franceză, rusă și spaniolă, ceea ce îi permite să comunice cu publicul său internațional. În plus, pentru că este extrem de organizată şi ambiţioasă, în paralel cu muzica, Misha a reuşit să termine cu brio şi două facultăţi: Științe Politice și Finanțe Bănci.
Pe lângă talentul muzical, inteligenţă şi chipul angelic, Misha se mai poate mândri cu ceva. Mai exact, un suflet nobil şi acţiunile caritabile pe care vrea să le pună în practică.
Deşi multe tinere de vârsta sa îşi doresc să petreacă prin cluburi sau să se distreze până în zori alături de prieteni, interpreta hit-ului „Un minut” are un alt plan. Unul chiar măreţ, putem spune: vrea să înfiinţeze un azil!
“Dacă mi-aș dori un proiect de suflet, acesta ar fi să înființez un azil de bătrâni unde să le ofer nu doar condiții materiale, dar și sufletești. Sunt foarte apropiată de bunicii mei, ei m-au crescut o bună parte din viață și le sunt profund recunoscătoare pentru iubirea oferită.
Și știu că există bunici care sunt singuri și care au nevoie de sprijin. Aș vrea să întorc iubirea primită în acest fel, ajutând”, ne-a povestit Misha Miller, în exclusivitate pentru FANATIK.
Ochii albaştri, părul lung şi silueta de invidiat nu pot trece neobservate. Pe lângă talentul incontestabil, Misha a mai fost înzestrată şi cu un fizic extrem de plăcut! Aşa cum era de aşteptat, artista atrage oriunde şi oricând privirile tuturor. Ba mai mult, nu doar privirile, ci şi mesajele din online.
Cântăreaţa spune că printre mesajele pe care le-a primit se numără şi de la fiul lui David Beckham, Romeo Beckham. Au încercat și James Arthur și rapper-ul Tyga.
Chiar şi aşa, Misha nu cade deloc uşor în plasă, mai ales că are o relaţie stabilă de câţiva ani buni. Aşadar, mesajele celebrităţilor internaţionale nu au impresionat-o foarte mult, căci are deja tot ce îşi doreşte.
“Ca cineva să mă cucerească, trebuie să mă iubească. Trebuie să mă respecte, să înțeleagă meseria mea și să îmi ofere spațiu personal“, ne-a lămurit tânăra artistă de peste Prut.
Anul 2023 a fost unul fantastic pentru cântăreaţă, iar eforturile sale au prin contur în cel mai frumos mod posibil. “2023 a fost un an bun pentru mine. Lansarea hitului ‘Un minut ‘ este un moment cheie în cariera mea, mai ales că este prima mea piesă în limba română”, aminteşte cântăreaţa.
Remake după celebra piesă cu același nume a formației Hi-Q, Un Minut a a avut succes uriaș. A fost în trending pe Youtube, cu peste 500.000 de vizualizări în prima săptămână și locul 1 în Shazam România. Recent, Misha a primit și discul de platină pentru rezultatele piesei Un minut.
De asemenea, Misha Miller a lansat pe 17 noiembrie Brațele tale, piesă ce promite să fie continuareaa hit-ului Un minut. Videoclipul piesei a avut parte de o lansare spectaculoasă, o proiecție cinema la ARCUB. La eveniment au fost prezenți artiști cunoscuți: Inna, Alexandra Stan, Manuel Riva, Bitza, Tino Furtuna (Holograf), Florian Rus, Eneli, Alex Parker, Radu-Ștefan Bănică, Bianca Tilici, Amedeo, Aria Moon, Sabrina Stoica, Criss Blaziny.