Constantin Budescu a rămas pe banca de rezerve la Rapid – Farul, iar mijlocașul ofensiv în vârstă 34 de ani a fost extrem de relaxat înainte de meci și a făcut poze cu fanii.
Constantin Budescu a făcut o baie de mulțime înainte de derby-ul etapei și a fost solicitat la poze de câțiva fani ai Rapidului, deși a jucat la rivala FCSB. Fotbalistul a făcut un gest superb pentru câțiva copii și a făcut cu ei un „selfie”.
Autorul golului superb din Conference League de la meciul cu Flora Tallinn a fost odihnit de Gheorghe Hagi și cel mai probabil își va face apariția pe teren în repriza secundă.
Dacă Budescu a fost lăsat pe bancă, Louis Munteanu nu a fost trecut nici măcar pe foaia de joc, iar debutul său la Farul va fi amânat pentru moment.
Partida a început excelent cu multe ocazii, jucătorii fiind motivați și de atmosfera senzațională creată de suporterii care au umplut stadionul până la refuza. Campioana României a ocupat de asemenea întregul sector rezervat oaspeților.
„Marinarii” au avut șansa să deschidă scorul prin Constantin Dina Grameni, însă Horațiu Moldovan a scos miraculos șutul de la distanță și l-a blocat apoi în aceeași fază și pe Nicolae Carnat. Ocaziile s-au răzbunat, iar Funsho a deschis scorul pentru „alb-vișinii” în minutul 35, iar Dugandzic a majorat diferența înainte de pauză.
O eventuală înfrângere în fața lui Farul, postul lui Cristiano Bergodi ar fi cu siguranță în pericol, mai ales dacă fanii vor pune din nou presiune pe antrenorul italian și pe conducere.
Daniel Niculae a explicat că italianul nu este în pericol: „Postul lui Bergodi nu depinde de meciul cu Farul. Noi sperăm să câștigam, iar atunci lucrurile vor reintra în normalitate. Nu cred că postul lui e condiționat de meciul acesta. Trebuie să câștigăm, eu iau doar varianta victoriei. Așa trebuie să fie la fiecare meci al Rapidului, trebuie să mergem să ne impunem jocul, să câștigăm.
Am investit mult și nu doar bani. Sunt sentimente, sunt sentimentele noastre, sunt sentimentele suporterilor și trebuie să reușim să ne atingem obiectivele sezonul acesta pentru că am anunțat ceva și trebuie să ne ținem de cuvânt”, a spus președintele Rapidului, la FANATIK SUPERLIGA.