News

Asiguraţii City Insurance vor fi despăgubiţi. Ministrul de finanţe: ”Vor primi bani din fondul de garantare”

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat cum vor fi despăgubiți asigurații City Insurance, după ce firma a intrat în insolvență iar Autoritatea de Supraveghere Financiară a cerut instanței să declare falimentul companiei.
22.09.2021 | 14:27
Asiguratii City Insurance vor fi despagubiti Ministrul de finante Vor primi bani din fondul de garantare
ADVERTISEMENT

Dan Vîlceanu a declarat marți seară că asigurații City Insurance urmează a fi despăgubiți din fondul de garantare. Totodată, Dan Vîlceanu a precizat că nu deține informații potrivit cărora fondul s-ar depăși în urma acestui demers. Ministrul finanțelor a explicat și cum se va face despăgubirea.

“La acest moment nu am informații că s-ar depăși acest fond de garantare. Mâine avem în Guvern o ordonanță de urgență prin care modificăm o lege. Oamenii au nevoie să fie ajutați. Îi ajutăm cu bani din fondul de garantare.

ADVERTISEMENT

Până acum, primeai 450 de mii de lei per persoană și nu conta câte polițe aveai. Acum primești 500 de mii de lei per poliță.

Dacă ai avut mai multe daune, poți să primești nu 450.000 de lei pentru toate, ci 500.000 de lei pentru fiecare în parte. Până la 500.000 de lei”, a spus Dan Vîlceanu la Digi 24. 

ADVERTISEMENT

Dan Vîlceanu: ”Vrem să protejăm păgubiții de acest faliment important” 

Ministrul finațelor a precizat că pentru despăgubiri se poartă un dialog cu Autoritatea de Supraveghere Financiară. De altfel, prin acest demers, Dan Vîlceanu a spus că se dorește protejarea celor afectați situația falimentului care vizează City Insurance.

“Suntem în dialog cu ASF, dar ei nu au drept de inițiativă legislativă. Ni s-a cerut această modificare pentru că sunt mulți oameni.

ADVERTISEMENT

Este o analiză pe care ASF a făcut-o  și am fost inițiatori pentru că vrem să protejăm păgubiții de acest faliment important”, a mai precizat Dan Vîlceanu.

Din ce cauză City Insurance va intra în faliment

City Insurance este cea mai mare companie de asigurări din România. Are 3 milioane de clienți numai pe RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras în aceste zile autorizația de funcționare.

ADVERTISEMENT

Cauza din care compania va intra curând în faliment este aceea că nu mai dispune de fondurile necesare cerute de ASF pentru a-și putea continua activitatea. În urma acestei situații, City Insurance nu mai poate încheia polițe de asigurare pentru șoferi.

”Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din România aduce la cunoștință că, dat fiind faptul că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deține permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința de capital minim (MCR), precum și lipsa fondurilor proprii de bază eligibile să acopere pragul absolut al MCR, valoarea SCR calculată și valoarea MCR calculată, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. d) și lit. e), art. 67 alin. (1) lit. a), art. 72 alin. (1)  și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, dată fiind și inexistența vărsământului la capitalul social, în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 714/2021, respectiv Decizia A.S.F. nr. 724/2021, a rezultat că Planul de finanțare pe termen scurt și Planul de redresare sunt în mod evident neadecvate și nu asigură restabilirea situației financiare a societății și, pe de o parte, solvabilitatea societății este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată.

În consecință, pentru protejarea asiguraților, Consiliul A.S.F. a decis:

– retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvență a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare și promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății, conform dispozițiilor art. 249 din legea referită”, a transmis ASF, printr-un comunicat de presă.

ADVERTISEMENT