Sport

Asta e greu de crezut, dar e „pe cifre”! Atacanții naționalei României i-au luat fața lui Erling Haaland în 2022! Pep a ratat „pepitele”!

Pare greu de crezut, dar doi atacanţi ai naţionalei României i-au luat faţa, conform statisticilor, lui Erling Haaland, noul transfer al lui Manchester City.
13.05.2022 | 16:10
Asta e greu de crezut dar e pe cifre Atacantii nationalei Romaniei iau luat fata lui Erling Haaland in 2022 Pep a ratat pepitele
Erling Haaland a fost depăşit de doi atacanţi ai naţionalei României
ADVERTISEMENT

Pep Guardiola a dat prima mare lovitură a verii şi a reuşit să-l aducă pe Erling Haaland la Manchester City. Norvegianul este un adevărat killer de recorduri, dar anul 2022 i-a adus cifre, în meciurile jucate la Borussia Dortmund, care îl plasează sub doi atacanţi ai naţionalei României.

Atacanţii naţionalei României care sunt peste Erling Haaland în 2022

În 2022, Erling Haaland a marcat 9 goluri în cele 13 meciuri jucate pentru Borussia Dortmund. Cifre foarte bune, dar care îl fac să fie sub Florin Tănase şi George Puşcaş, speranţele lui Edi Iordănescu pentru un start perfect în Liga Naţiunilor. Ambii fotbalişti au parte de un an excelent la FCSB, respectiv Pisa, unde au înscris câte 10 goluri.

ADVERTISEMENT

Florin Tănase l-a depăşit pe Erling Haaland după primul hat-trick din carieră

FCSB trage la titlu, iar Florin Tănase este unul dintre jucătorii-cheie ai lui Toni Petrea. În acest an, atacantul de 27 de ani a marcat 2 goluri în returul sezonului regulat, în victoria cu Academica Clinceni, scor 3-0, însă recitalul a venit în play-off.

În cele 8 meciuri din play-off, Florin Tănase a marcat 8 goluri, iar două dintre acestea au fost decisive în victoria cu FC Argeş, scor 3-2, din Trivale, în etapa a 2-a. Cea mai bună prestaţie a venit în succesul clar al celor de la FCSB în faţa Farului, scor 4-0, când “Tase” a bifat primul hat-trick din carieră.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă a ratat transferul în străintate, în iarnă, când FANATIK a anunţat în exclusivitate că Florin Tănase şi-a negociat salariul la Al Nasr, atacantul a trecut peste acest moment şi e la două meciuri distanţă de primul titlu de campion al României.

  • 10 goluri a marcat Florin Tănase, în 2022, pentru FCSB

George Puşcaş a renăscut după împrumutul la Pisa

După o primă jumătate de sezon modestă la Reading, George Puşcaş a ajuns la Pisa, sub formă de împrumut. Mutarea s-a făcut în ultimele secunde din mercato, însă italienii au dat lovitura cu atacantul român. Înainte să ajungă în Serie B, internaţionalul român a marcat primele sale goluri în actualul sezon abia în 2022, câte unul în Championship şi Cupa Angliei.

ADVERTISEMENT

Zestrea a crescut considerabil la Pisa, unde a marcat 8 goluri în 18 meciuri, ceea ce îl face să fie peste Erling Haaland. Chiar dacă a ratat promovarea directă în Serie A, formaţia lui George Puşcaş a intrat în barajul pentru promovare, iar pe 17 mai va juca semifinala cu învingătoarea meciului Ascoli – Benevento.

Până să se reîntoarcă în Italia, George Puşcaş marcase 2 goluri, ambele în 2022, în cele 27 de meciuri jucate pentru Reading în actualul sezon. Conform acordului de împrumut, Pisa va trebui să plătească 5.000.000 de euro, în cazul promovării, pentru un transfer definitiv. Dacă obiectivul va fi ratat, dar oficialii clubului vor dori să-l păstreze, suma scade la 2.500.000 de euro.

ADVERTISEMENT
  • 10 goluri a marcat George Puşcaş în 2022: 2 pentru Reading şi 8 pentru Pisa

Erling Haaland, probleme medicale în sezonul 2021-2022. A pierdut 16 meciuri

În prima parte a sezonului, Erling Haaland a fost o bestie, aşa cum i-a obişnuit pe fanii Borussiei Dortmund, cu 19 goluri în 16 meciuri. Iar cifrele puteau să fie şi mai bine dacă nu rata 10 partide în toamnă din cauza problemelor medicale.

Erling Haaland s-a confruntat cu probleme şi în 2022, când a pierdut 6 meciuri, printre care s-a numărat şi dubla cu Rangers din play-off-ul de calificare în optimile de finală din Europa League.

Marţi, Manchester City a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu Borussia Dortmund pentru plata clauzei de reziliere, care se ridică în jurul sumei de 60.000.000 de euro. Pe atacantul norvegian îl aşteaptă un contract pe cinci ani, cu un salariu stagional de 26.000.000 de lire sterline, plus câteva bonusuri de performanţă.

ADVERTISEMENT