Ar fi vorba despre cursa de la Memmingen, Germania, cu destinația Kutaisi, Georgia. Cei trei pasageri provin din spațiul ex-sovietic, mai exact Belarus și Georgia. Martorii spun că cei trei s-ar fi luat inițial la ceartă la bordul avionului, în timp ce aeronava se afla la mare înălțime, la zeci de minute de la decolare.
Ulterior, unul dintre georgieni l-a lovit cu un telefon mobil pe compatriotul său, iar situația a degenerat. Au intervenit pasagerii, care i-au ajutat pe însoțitorii de bord să-i calmeze pe scandalagii. Cu toate acestea, pilotul a solicitat aterizarea de urgență, pentru că unul dintre bătăuși era rănit.
Cei trei au fost dați jos din avion, iar cazul a fost preluat de Curtea de Apel din Cluj. Oamenii legii au stabilit că georgienii pot să își vadă de drum spre Kutaisi, însă cu o altă aeronavă, în timp ce cetățeanul din Belarus a fost întors din drum, înapoi în Germania, la Memmingen. Cei trei bărbați nu au fost reținuți pentru că nu ar fi pus în pericol siguranța pasagerilor și a echipajului.
După câteva zeci de minute întârziere, avionul cu ceilalți pasageri neimplicați în scandal a pornit spre Kutaisi, Georgia. Din păcate astfel de situații nu sunt tocmai o raritate, drept dovadă cazul bărbatului beat care a făcut scandal în avionul Copenhaga-Otopeni, cândva în anul 2023. Acum, bărbatul a primit 2 ani de închisoare cu executare.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani i-a amenințat atunci pe ceilalți pasageri ai cursei, iar acum Judecătoria Buftea a decis că acesta merită să stea după gratii 2 ani și 6 luni. Bărbatul a fost condamnat ”pentru săvârșirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor.
Dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 119 alin. 1 din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere”. Avionul respectiv a fost nevoit să aterizeze de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București.
Și în acest caz agresorul era în stare avansată de ebrietate și a considerat că e o idee bună să agreseze verbal și fizic pasagerii, dar și membrii echipajului de zbor. Pe lângă cei 2 ani de închisoare, bărbatul a rămas și fără alte drepturi. Mai exact, românul nu mai are dreptul de a fi ales în autorități publice timp de trei ani după executarea pedepsei finale, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică ”exercițiul autorității de stat”.
Dacă în România și Europa avioanele aterizează forțat din cauza unor incidente care implică oameni recalcitranți, în Africa de Sud situația e și mai bizară. Aici, în luna aprilie 2023, un avion ateriza de urgență după ce în cabina de pilotaj și-a făcut apariția un șarpe veninos, mai exact o cobră.
Pilotul Rudolph Erasmus a fost cel care a găsit șarpele, în timp ce avionul se afla la 11.000 de metri altitudine. ”Ca să fiu sincer, e ca și cum creierul meu nu a înregistrat ce se întâmpla. A fost un moment de uimire. Când m-am întors spre stânga și m-am uitat în jos, am văzut cobra retrăgându-și capul înapoi sub scaun“, declara pilotul pentru BBC. Din fericire nimeni nu a fost mușcat, în condițiile în care mușcătura de cobra este letală și poate ucide un om în doar 30 de minute.