Începutul sesiunii parlamentare aduce, ca de obicei, și schimbări la nivelul grupurilor parlamentare, inclusiv prin demisia unor parlamentari din partidele pe listele cărora au fost aleși. Partidul câștigător al permutărilor de la începutul aceste sesiuni pare să fie AUR care a reușit să racoleze un senator din rândurile liberalilor și obține un mandat de deputat ca urmare a decesului lui Francisc Tobă, care fusese exclus din rândurile acestei formațiuni imediat după ce a fost ales.
Senatorul Vasilică Potecă și-a anunțat demisia din PNL și înscrierea în grupul AUR în ședința de plen de marți. „Sunt astăzi aici pentru un lucru care, după 20 de ani de PNL, nu m-am gândit că o să-l anunţ. În urma demisiei mele din PNL sunt obligat, pentru ca aşa e procedura, să anunţ dezafilierea mea de la grupul PNL, cu o mare durere în suflet. Sunt nişte colegi minunaţi de care sunt ataşat profund. Dacă PNL nu ştie să îşi trateze oamenii, aceştia se duc”, a spus Potecă, în intervenția de la tribună.
Plecarea din PNL devenise previzibilă întrucât relația senatorului cu conducerea organizației județene de care aparține, cea din Hunedoara, era glacială de mai multă vreme. „Am făcut și o intervenție la președintele partidului, un om pe care-l apreciez, care mi-a promis că situația se va rezolva până la începutul lunii septembrie, însă probabil a fost făcută o altă alegere”, a declarat Potecă pentru FANATIK.
Al doilea motiv este legat de măsurile de creștere a taxelor și impozitelor preconizate de actualul guvern, senatorul afirmând că nu este normal ca parlamentarii partidului să afle de aceste măsuri din presă. Potecă s-a declarat împotriva creșterii poverii fiscale puse pe mediul privat încă din iulie, avertizând că există riscul ca PNL să-și piardă tocmai electoratul de bază.
„Sunt nervos, da, că sunt om și eu. Până unde putem merge doar în gândirea asta că ne strângem la partid, dăm oameni afară din serviciu, îi numim pe ai noștri și apoi ce facem? Va veni vremea aia când ne va fugări lumea pe stradă”, spunea, pe 26 iulie, senatorul Potecă, într-o declarație pentru News HD.
În ce privește înscrierea în AUR, Vasilică Potecă o justifică prin faptul că acest partid are ca program menținerea fiscalității la un nivel redus. De asemenea, Potecă a invocat relația bună cu liderul grupului senatorial al AUR, Claudiu Târziu, cu care este coleg în Comisia pentru românii de pretutindeni. „AUR începe să ia locul PNL pe segmentul de dreapta dacă nu înțelege să se întoarcă la liberalism”, a mai spus Potecă pentru FANATIK.
În curând, AUR va avea și un deputat în plus, după ce Parlamentul a vacantat oficial mandatul deținut de către Francisc Tobă, care a decedat pe 15 august, la vârsta de 70 de ani. Acesta fusese ales pe listele AUR în 2020, dar a fost exclus din partid după ce conducerea partidului a aflat de acțiunile sale din timpul Revoluției din 1989. Pe atunci, Tobă era ofițer în armată la Sibiu, el fiind acuzat de acțiuni abuzive împotriva angajaților Miliției și Securității din oraș, care predaseră armele dar, cu toate acestea, unitățile lor au fost atacate, iar milițienii și securiștii au fost arestați fără justificare, unii de pe patul de spital.
Deși AUR i-a cerut demisia și chiar a încercat să-i invalideze mandatul, Tobă a rămas cu mandatul de deputat. După moartea sa, mandatul revine următoarei persoane de pe lista pe care AUR a depus-o la alegeri în județul Brașov. Este vorba de Raluca-Maria Bortă, membru în Biroul Național de Conducere al AUR. La alegerile locale din 2020, ea a candidat, fără succes, la primăria orașului Făgăraș, iar în momentul de față este consilier parlamentar la Senat. După validarea mandatului ei, Bortă își va prelua funcția odată cu depunerea jurământului în plen.
Totodată, și USR are un început nefast de sesiune, după anunțul de luni al deputatului de Iași Cosette Chichirău prin care și-a dat demisia din partid. „Astăzi mi-am dat demisia din USR. Mişcarea reformistă a generaţiei noastre trebuie continuată şi revigorată, iar la USR motorul e cam gripat şi nu mai trage. Când faci aceleaşi lucruri cu aceleaşi metode şi aceiaşi oameni ani de zile şi nu obţii rezultate, e cazul să încerci altceva”, a scris Chichirău pe Facebook.
Cu sau fără Cosette Chichirău în grupul parlamentar, USR oricum are o pondere prea mică pentru a reuși să perturbe proiectele promovate de coaliția PSD-PNL, însă lovitura pentru partidul lui Drulă este reprezentată de faptul că Chichirău era șefa uneia dintre cele mai puternice organizații județene, cea din Iași. Problema pentru USR este cu atât mai mare cu cât demisionara a anunțat că va candida ca independent la primăria Iași la localele din 2024.