News

Autocar implicat într-un accident grav, în Vrancea, pe E85. Șapte persoane au fost rănite

Autocar implicat într-un accident grav pe E 85. Au fost răniți șapte oameni, printre care și un copil în vârstă de 5 ani.
08.06.2023 | 14:48
Autocar implicat intrun accident grav in Vrancea pe E85 Sapte persoane au fost ranite
Autocar implicat într-un accident grav. Colaj Fanatik.ro/ Sursa foto: Hepta.ro/ News.ro
ADVERTISEMENT

Autocar implicat într-un accident grav, în Vrancea, pe E85. Evenimentul s-a produs, joi, între Adjud și Focşani. Un autocar în care se aflau 10 persoane și un autoturism au fost implicate în accident.

Autocar implicat într-un accident grav. 7 oameni răniți, printre care și un copil

În urma impactului, șapte persoane au fost rănite. Printre acestea se numără și un copil în vârstă de 5 ani. În mașina respectivă se aflau două femei și minorul, care au suferit leziuni.

ADVERTISEMENT

Cele trei persoane au fost preluate de un echipaj SMURD și transportate la spital. Totodată, în mijlocul de transport în comun se aflau 10 pasageri și șoferul. Alți patru oameni din autocar au fost răniți.

Doi pasageri au fost transportați la o unitate medicală. Celelalte două persoane au avut nevoie de îngrjiri medicale la fața locului, asigurate de echipajele SAJ, potrivit informațiilor furnizate de autorități.

ADVERTISEMENT

„Pompierii militari au fost alertaţi astăzi, 08 iunie, în jurul orei 12:35 despre producerea unui accident rutier pe DN 2 E 85, în localitatea Domneşti, în care au fost implicate un autoturism, în care se aflau 3 persoane, printre care şi un copil în vârstă de 5 ani, şi un autocar, în care se aflau şoferul şi 10 pasageri. În urma impactului dintre acestea au rezultat 7 victime”, a transmis ISU Vrancea.

În zona respectivă au fost mobilizați pompierii din Adjud cu trei autospeciale de intervenție, dintre care una de descarcerare. De asemenea, la fața locului au ajuns mai multe ambulanțe SMURD și SAJ Vrancea.

ADVERTISEMENT

Traficul rutier a fost blocat vreme de aproximativ o oră pe sensul Adjud – Focşani. Circulația a fost deviată de polițiști pe celălalt sens de mers, potrivit reprezentanților Centrului Infotrafic.

Accident în Timiș. Un alt microbuz plin cu 10 pasageri, implicat

Un alt accident în care a fost implicat un microbuz cu 10 oameni la bord a avut loc, cu aproape o săptămână în urmă, în Timiș. Două persoane au suferit leziuni, printre care și un copil de trei ani.

ADVERTISEMENT

La volan se afla un șofer de 21 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul asupra microbuzului și a intrat într-un cap de pod. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

ADVERTISEMENT