Life

Avertisment urgent pentru utilizatorii Android. Un nou virus fură imagini și mesaje de pe telefonul tău. Verifică-ți dispozitivul

Experții în cibernetică au lansat un avertisment urgent pentru utilizatorii Android. A apărut un virus care fură imagini și mesaje de pe telefonul tău.
19.10.2023 | 23:32
Avertisment urgent pentru utilizatorii Android Un nou virus fura imagini si mesaje de pe telefonul tau Verificati dispozitivul
Avertisment important pentru utilizatorii de dispozitive Android. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

S-a lansat un avertisment urgent pentru utilizatorii Android. Cei care dețin telefoane cu acest sistem de operare trebuie să aibă mare grijă, pentru că le pot fi accesate fișierele.

Avertisment urgent pentru utilizatorii Android după ce a apărut un nou virus

Cei care dețin un telefon cu sistemul de operare Android trebuie să fie foarte atenți, deoarece un nou virus face ravagii și ți-ar putea spiona dispozitivul. Este vorba despre “troian” SpyNote, care poate accesa orice, cum ar fi mesaje text, fișiere salvate, camera și microfonul telefonului.

ADVERTISEMENT

Astfel, virusul poate să asculte fișierele, dar și să înregistreze audio și video. Experții în securitate cibernetică spun că SpyNote este distribuit mai ales prin intermediul mesajelor text înșelătoare, prin practica numită “smishing”.

Virusul poate descărca și instala programe spion pe telefonul tău, după care să se ascundă în meniul de lansare a aplicațiilor astfel încât să nu poată fi detectat.

ADVERTISEMENT

Poți afla dacă ai acest virus dacă intri în setările dispozitivului tău, după care accesezi “Aplicații”. Cu toate acestea, este de menționat că nici așa nu poți afla cu exactitate dacă vi sau nu virusul.

În plus, virusul se poate relansa dacă îl închizi și este foarte greu de eliminat din dispozitiv. Potrivit unui analist, cea mai sigură modalitate de a scăpa de virus este să-ți resetezi telefonul din fabrică, iar totul se va șterge de pe dispozitiv.

ADVERTISEMENT

“Exemplarul SpyNote este un spyware care înregistrează și fură o varietate de informații, inclusiv apăsări de taste, jurnale de apeluri, informații despre aplicațiile instalate și așa mai departe.

Acesta rămâne ascuns pe dispozitivul victimei, ceea ce face dificilă observarea lui. De asemenea, face ca dezinstalarea să fie extrem de dificilă.

ADVERTISEMENT

Singura opțiune care îi rămâne victimei este efectuarea unei resetări din fabrică pentru a elimina malware-ul”, a explicat Amit Tambe, de la firma de securitate cibernetică F-Secure, potrivit Mirror.

Ce altă soluție poți folosi pentru a elimina virusul

De asemenea, aceasta nu trebuie să fie neapărat soluția pe care să o aplici în primă fază. Poți utiliza MalwareBytes, un software anti-malware pentru dispozitivele Android, care poate detecta și elimina SpyNote.

Îl poți instala din Google Play, după care poți rula o scanare completă a sistemului. În cazul în care aplicația detectează ceva, îți va trimite o notificare și va încerca să elimine virusul.

Înainte de a te gândi la cum să elimini virusul, cel mai bine este să încerci s-l previi. Trebuie să ai grijă la orice text dubios pe care îl primești de la cineva. În Italia, virusul s-a răspândit după ce au apărut texte false care avertizau privind o posibilă erupție vulcanică.

ADVERTISEMENT
Tags: