Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Nicolae Dică, noul antrenor de la FC U Craiova! Update exclusiv

Nicolae Dică este noul antrenor al celor de la FC U Craiova 1948. Adrian Mititelu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre viitorul tehnician al oltenilor.
17.07.2023 | 17:28
Nicolae Dica noul antrenor de la FC U Craiova Update exclusiv
Nicolae Dică este noul antrenor al celor de la FC U Craiova 1948. Foto. Facebook - @FC U Craiova 1948.
ADVERTISEMENT
17-07-2023
14:33

Nicolae Dică, prezentat oficial la FC U Craiova 1948

FC U Craiova 1948 și-a găsit antrenor după plecarea prematură a portughezului Joao Janeiro. Nicolae Dică este noul antrenor principal cu licență Pro al clubului din Bănie. Adrian Mititelu a vorbit despre venirea fostului antrenor de la FCSB pe banca lui FC U Craiova 1948 în prima ediție din acest sezon a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Nicolae Dică a semnat un contract valabil până la finalul sezonului. Fostul fotbalist va veni la „pachet” cu secundul George Cotiga. În carieră, Dică le-a mai pregătit la nivel de club pe FCSB, FC Argeș și Mioveni.

 

Adrian Mititelu a intervenit la FANATIK SUPERLIGA și a făcut un anunț extrem de important pentru suporterii lui FC U Craiova 1948. Concluzii după meciul slab împotriva FCSB-ului de la Târgu-Jiu.

Adrian Mititelu e gata să aducă antrenor la FC U Craiova 1948: „Azi sau mâine pun antrenor cu licență”

Vivi Răchită i-a ridicat mingea la fileu patronului lui FC U Craiova 1948, după 1-3 cu FCSB: „Domnul Mititelu, antrenor cu licență nu puneți? Un antrenor cu licență PRO putea să facă pregătirea echipei”. 

ADVERTISEMENT

Adrian Mititelu a dezvăluit în premieră că va numi un antrenor la Craiova: O să pun azi, mâine o să pun un antrenor cu licență. Da, da, dar nu că nu pun unul cu licență. Pun un antrenor. Eh, nu pe Napoli, v-am spus că s-a încheiat. Nu, nu pot să vă spun până nu semnez contractul.

Nu pot să spun. Am două variante. Deci astăzi sau mâine rezolv, dacă decid să spun acum îl pun pe unu și dupaia să nu. Eu spun ce intenționez eu, dar încă nu am parafat 100% înțelegerea”.

ADVERTISEMENT

Adrian Mititelu ar putea să îl numească pe Nicolae Dică la FC U Craiova 1948: „E și el în discuție”

Adrian Mititelu a recunoscut că Nicolae Dică este favorit pentru a prelua postul de antrenor principal: „Nu pot să vă zic că mă costă 20-30.000 luxul ăsta al meu! E român. Asta-i bună acuma! Angajăm antrenor fără licență?! Mâine aflați. E și Dică în discuție, dar nu putem să spunem că e el”. 

Are mare încredere în lotul lui FC U Craiova 1948 și e convins că poate prinde play-off-ul: „Știu că am echipă și de-asta sunt și așa bățos. Nu mă ajută cu nimic vorbele. Dacă dacă n-aș fi sigur pe mine, n-aș putea să fac astfel de afirmații. Dar este imposibil ca echipa asta să nu aibă progres anul ăsta”.

ADVERTISEMENT

Patronul oltenilor e conștient că echipa ar mai avea nevoie de întăriri pe plan ofensiv, însă nu își face probleme: „Atacant caută și Barcelona din câte am înțeles din presă, vă dați seama că ne trebuie atacanți și avem discuții, dar trebuie să aducem jucători care să-ți permiți din punct de vedere financiar, să fie și buni.

Vă spun că noi avem atacanți foarte buni în lot. Știu că o să râdeți de mine. Și Blănuță și Chițu au calitate mare, dar le trebuie puțină încredere. Noi am vrea ca tinerii ăștia care au calități din minutul unul să fie și super fotbaliști. Au și ei nevoie de 4, 5, 6, 7 meciuri și apoi ar deveni foarte buni. Dar dacă-i ținem de rezerve nu o să fie buni niciodată”.

ADVERTISEMENT

Juan Bauza, marea absență a lui FC U Craiova cu FCSB: „A fost o mare pierdere”

Chiar dacă jocul echipei a suferit cu FCSB, Mititelu e convins că FC U Craiova 1948 va arăta altfel cu Bauza în formă maximă: „Și atunci jucători care au calitate mare nu pot face pasul. De aceea eu cred foarte mult și în Chițu și în Blănuță. Iar Chițu la ora asta vă spun că e un jucător foarte, foarte bun pentru Liga întâi și o să vedeți că o să dea multe goluri.

Dar dacă intră acuma Bauza, care ne-a lipsit foarte mult aseară, pentru noi a fost o mare pierdere la un asemenea joc, vă dați seama că ne scoatem iar unul din primii 11 și va fi foarte greu de scos. Pentru că dacă scoți un cărăuș e problemă… Deci va trebui neapărat să iasă afară unul dintre Bahassa, Chițu și Baten”.

FANATIK SUPERLIGA a revenit și va putea fi urmărită LIVE NUMAI pe pagina FANATIK.RO, cu începere de la ora 10:30. Ulterior, emisiunea va fi în premieră pe canalele de Facebook și YouTube, de la ora 17:30, în zilele de luni, marți și vineri.

Adrian Mititelu anunță un nou antrenor

ADVERTISEMENT