News

Banii pentru refugiații ucraineni, condiționați de căutarea unui loc de muncă. Bâlbâielile Guvernului privind cuantumul ajutorului

Acordarea ajutorului financiar pentru refugiații ucraineni se va face după alte reguli, cu scopul de a stimula inserția acestora pe piața muncii.
18.04.2023 | 14:47
Banii pentru refugiatii ucraineni conditionati de cautarea unui loc de munca Balbaielile Guvernului privind cuantumul ajutorului
Guvernul va mai da bani refugiaților ucraineni doar până la sfârșitul anului/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ministerul Afacerilor Interne a publicat proiectul de hotărâre de guvern prin care se stabilește cuantumul ajutorului pentru refugiații ucraineni, după ce Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care înlocuiește ajutorul pentru cazare și hrană cu o sumă forfetară, fără să fi fost precizat nivelul acesteia.

Ajutor condiționat până la finele anului

Cheltuielile mari pentru sprijinul refugiaților ucraineni au determinat Guvernul să schimbe modalitatea de acordare a acestuia și, implicit, suma de bani cheltuită de la buget. La sfârșitul lunii martie, MAI a elaborat un proiect de ordonanță de urgență prin care suma alocată pe zi pentru hrana și cazarea fiecărui cetățean aflat de pe teritoriul României urma să fie înlocuită de o sumă forfetară acordată lunar fiecărei familii.

ADVERTISEMENT

Numai că proiectul de OUG prevedea o sumă fixă, de 2.000 de lei pe lună, pentru fiecare familie sau persoană singură astfel că se ajungea în situația paradoxală în care, cu cât o familie este mai numeroasă, cu atât suma pe cap de membru de familie ar fi fost mai mică, în timp ce persoanele singure ar fi primit aproape aceeași bani ca și înainte.

În aceste condiții, textul final al ordonanței adoptate de Guvern în urmă cu o săptămână a eliminat orice prevedere legată de sumele exacte, stabilind doar procedura după care se vor acorda banii. În completarea ordonanței, proiectul de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne precizează în detaliu câți bani vor putea primi ucrainenii stabiliți în țara noastră.

ADVERTISEMENT

Suma forfetară (…) se compune dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în cuantum diferențiat, respectiv de 750 lei/ lună pentru persoana singură și 2000 lei/lună pentru o familie, precum și dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de hrană în cuantum de 600 lei/ lună pentru fiecare persoană”, prevede proiectul de HG. În proiectul inițial era menționată suma de 2.000 de lei, indiferent dacă era vorba de o familie sau de o persoană fizică și nu era prevăzută o sumă separată pentru hrana fiecărei persoane.

Acest ajutor se acordă necondiționat în prima lună de la intrarea în țară a refugiaților, urmând ca pentru următoarele trei luni banii să fie acordați cu respectarea a două condiții: a) solicitantul și membrii familiei acestuia care îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrați în muncă pe teritoriul României, să fie înregistrați la una din agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau a Municipiului București sau, după caz, să fie încadrați în muncă pe teritoriul României; b) să aibă înscriși copiii minori care îndeplinesc condițiile pentru a frecventa o formă de învățământ preuniversitar, în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar, în calitate de preșcolari, elevi sau ca audienți.

ADVERTISEMENT

După scurgerea acestui interval de patru luni, beneficiarii asistenței financiare trebuie aibă un loc de muncă pentru a primi banii în continuare, până la finele anului 2023. Oricum, și în acest caz suma va fi mai mică întrucât nu se va mai acorda suma de 600 de lei pe lună de persoană pentru acoperirea cheltuielilor de hrană.

Peste 120.000 de ucraineni s-au stabilit în România

Potrivit datelor deținute la nivelul Inspectoratului General de Imigrări, în intervalul martie 2022-martie 2023 au fost emise un număr 120.712 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare cetățenilor ucraineni și apatrizilor proveniți din zona de conflict din Ucraina, iar 4.400 de cetățeni ucraineni și apatrizi proveniți din zona de conflict din Ucraina au solicitat azil în România”, precizează MAI.

ADVERTISEMENT

Până acum, aceștia au beneficiat de un ajutor mult mai consistent decât cel prevăzut în noul act normativ, primind pentru decontarea cheltuielilor cu hrana 20 de lei/zi/persoană şi 50 de lei/zi/persoană pentru cazare. În total, pe anul 2022, statul român a plătit 106 milioane de euro pentru cazarea și hrana refugiaților, adică 352.000 de euro pe zi.

Deși suma alocată pentru asistența financiară a ucrainenilor stabiliți în România este mare, ponderea refugiaților în țara noastră este una redusă, de 0,58% din populația totală, comparativ cu alte state care au primit un număr mult mai mare, raportat la populația țării gazdă: Muntenegru – 5,57%, Estonia – 5,05%, Cehia – 4,59%, Polonia – 4,12%, Moldova – 4,09%, Lituania – 2,67%, Slovacia – 2,01% ș.a.

ADVERTISEMENT