News

Bărbatul care a răpit și violat două surori de 10 și 12 ani, condamnat definitiv la 35 de ani de închisoare. Cât timp va petrece după gratii

Constantin Zapan, care a răpit și violat două minore în noiembrie 2022, condamnat definitiv. Instanța a decis pedeapsa maximă posibilă
23.12.2023 | 13:07
Barbatul care a rapit si violat doua surori de 10 si 12 ani condamnat definitiv la 35 de ani de inchisoare Cat timp va petrece dupa gratii
Constantin Zapan rămâne cu condamnarea de 35 de ani de închisoare Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Bărbatul a fost condamnat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, viol în formă continuată și coruperea sexuală a minorilor. Zapan trebuie să plătească victimelor sale cât un milion de lei, daune morale.

Bărbatul care a răpit și violat două surori de 10 și 12 ani, condamnat la 35 de ani de închisoare

Sentința a rămas definitivă după ce magistrații Curții de Apel Brașov au respins apelul declarat de Constantin Zapan împotriva deciziei pronunțate în septembrie de Judecătoria Brașov, prin care era condamnat la 35 de ani de închisoare.

ADVERTISEMENT

”În baza art. 38 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 19 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu o treime din celelalte pedepse aplicate (10 ani închisoare, 10 ani închisoare, 2 ani închisoare, 15 ani închisoare, 7 ani închisoare, 4 ani închisoare), respectiv 16 ani închisoare, pedeapsa rezultantă principală fiind de 35 de ani închisoare.

În baza art. 60 C. pen. constată că pedeapsa rezultantă depășește maximul general de 30 ani al pedepsei închisorii, motiv pentru care inculpatul va executa pedeapsa rezultantă principală de 30 de ani închisoare.

ADVERTISEMENT

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu persoanele vătămate AN1 și AN2 de a se apropia de acestea, de locuința, locul de muncă sau școala sa ori alte locuri unde victimele desfășoară activități sociale, la mai puțin de 200 m, pe o perioadă de 5 ani”, se arată în sentința dată în septembrie de Judecătoria Brașov, citată de News.ro.

De asemenea, bărbatul este obligat să plătească  suma de 1.000.000 lei fiecăreia dintre cele două victime, în total 2.000.000 lei cu titlu de daune morale, fiind instituite ”măsurii asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii, constând în instituirea sechestrului asupra bunurilor proprietatea inculpatului Zapan Constantin inclusiv asupra conturilor bancare, respectiv a sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului, care se vor identifica în cursul punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare”.

ADVERTISEMENT

Curtea de Apel a menținut sentința Judecătoriei

Constantin Zapan a atacat sentința Judecătoriei Brașov cu apel, însă Curtea de Apel Brașov a respins apelul și a menținut decizia instanței de fond, sentința rămânând astfel definitivă.

La audieri, anchetatorii au stabilit că ”bărbatul, în vârstă de 42 de ani, prin exercitarea de constrângeri fizice și amenințări, ar fi forțat, pe rând, persoanele vătămate minore să întrețină mai multe raporturi și acte sexuale, în timp ce se aflau într-o parcare situată pe DN10, între localitatea Întorsura Buzăului și municipiul Buzău, dar și în localitatea Valea Nicovani din județul Prahova”.

ADVERTISEMENT

Constantin Zapan și-a recunoscut faptele în timpul anchete și a încercat să se justifice, motivând că era beat în momentul în care le-a agresat pe cele două fete. Minorele au fost scoase atunci din familie, fiind preluate de DGASPC Brașov și intrând într-un program de consiliere psihologică.

În noiembrie 2022, fetele au fost luate de la domiciliul lor, de Constantin Zapan, care era prieten al concubinului mamei lor, sub pretextul de a merge să facă un grătar la locuința sa și a se juca cu alți copii.

Pentru că fetele nu s-au întors acasă, a fost emisă alertă de răpire, după câteva ore, fetițele fiind găsite în județul Prahova. Bărbatul se afla în registrul agresorilor sexuali, fiind condamnat în urmă cu zece ani pentru viol.

ADVERTISEMENT
Tags: