Sport

Barcelona – Argentina, cel mai tare amical din 2024! Când ar putea avea loc evenimentul special pentru Leo Messi

Leo Messi ar putea avea șansa să își ia rămas bun așa cum se cuvine de la fanii Barcelonei. Catalanii pun la cale un eveniment grandios.
09.11.2023 | 14:30
Barcelona  Argentina cel mai tare amical din 2024 Cand ar putea avea loc evenimentul special pentru Leo Messi
Leo Messi a câștigat Campionatul Mondial cu Argentina în decembrie 2022. Sursă foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

FC Barcelona împlinește 125 de ani în 2024, iar oficialii clubului catalan vor să marcheze evenimentul așa cum se cuvine. O serie de activități aniversare sunt pregătite pentru anul viitor.

FC Barcelona, surpriză pentru fani la aniversarea a 125 de ani. Catalanii vor să îl readucă pe Leo Messi pe Camp Nou

Surpriza cea mai mare pe care FC Barcelona o pregătește pentru fani este o revedere cu Leo Messi, cel mai important jucător din istoria clubului. Dar, de această dată, în postura de adversar.

ADVERTISEMENT

Presa catalană vehiculează tot mai mult ideea unui posibil amical între Argentina, campioana mondială, și FC Barcelona. Este varianta ideală pentru aducerea lui Messi pe Camp Nou. Un duel cu Inter Miami este de asemenea luat în calcul, dar nu ar fi la fel de atractiv.

Cel mai complicat ar fi găsirea celei mai potrivite date pentru organizarea unui amical cu Argentina. Mai ales în condițiile în care naționala Pumelor va juca la Copa America în vara viitoare, competiție organizată în SUA.

ADVERTISEMENT

FC Barcelona – Argentina ar urma să aibă loc în toamna anului viitor! “Pumele” merg la Copa America în vară

Astfel, cel mai probabil ar fi ca un amical Barcelona – Argentina, pe Camp Nou, să fie programat în toamnă. Ar fi foarte potrivit și pentru că FC Barcelona împlinește 125 de ani în luna noiembrie a anului viitor.

O altă problemă ar fi faptul că partida nu ar putea fi programată într-o dată oficială FIFA, deci mulți dintre jucătorii Argentinei nu ar putea ajunge la eveniment din cauza restricțiilor de la cluburi.

ADVERTISEMENT

Totuși, pentru FC Barcelona este important ca Leo Messi să fie pe lista convocaților, iar în acest sens ar trebui să fie un acord facil cu Inter Miami. Iar lângă el ar putea fi jucători care au prins mai puține minute la prima reprezentativă.

FC Barcelona a jucat un amical de gală contra Braziliei în 1999, la aniversarea Centenarului!

Un amical între FC Barcelona și Argentina nu ar fi deloc ciudat, ba chiar din contră. În noiembrie, la sărbătorirea centenarului, FC Barcelona a jucat un amical cu Brazilia, marea rivală a “pumelor” din America de Sud. S-a terminat 2-2 pe Camp Nou.

ADVERTISEMENT

Leo Messi a plecat de la FC Barcelona în vara anului 2021, la PSG, din postura de jucător liber de contract. În vară a semnat pentru Inter Miami, după doi ani petrecuți la Paris.

 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: