News

Bebeluș cu două capete, născut de o moldoveancă. ”Mi-au spus că o să am gemeni”

Un bebeluș cu două capete a fost adus pe lume de o moldoveancă. Medicii i-ar fi spus femeii de 36 de ani că sarcina este normală.
29.01.2024 | 23:59
Bebelus cu doua capete nascut de o moldoveanca Miau spus ca o sa am gemeni
Bebeluș cu două capete, născut de o moldoveancă. Foto (descriptiv) Unsplash
ADVERTISEMENT

Bebeluș cu două capete, născut de o moldoveancă. Caz șocant într-o familie cu posibilități modeste, care mai are trei copii. Părinții așteptau venirea pe lume a celui de-al patrulea bebeluș, însă au trecut printr-o adevărată dramă.

Bebeluș cu două capete, născut într-o familie de moldoveni

Femeia, în vârstă de 36 de ani, din raionul Ocnița, aflat în Republica Moldova, a ajuns la maternitatea din Edineț pentru a naște, în prima parte a lunii ianuarie. A dus sarcina până la 36 de săptămâni.

ADVERTISEMENT

Pe parcursul sarcinii, moldoveanca a crezut că are gemeni. Însă, medicii care au monitorizat-o nici nu s-ar fi uitat la cele două ecografii pe care femeia le-a făcut, așa cum ea susține.

„Când m-am dus să nasc, am ajuns în sala de naștere, să nasc natural, dar nu mi-a reușit. Ei au încercat să extragă copilul cu un aparat, nu le-a reușit. Apoi au zis că este o anomalie și m-au dus deja la operație.

ADVERTISEMENT

A doua zi mi s-a spus că fetele sunt moarte. Două ecografii am făcut, mi s-a spus că totul e normal, iar medicul de familie nici nu s-a uitat la acele imagini”, a mărturisit femeia la „Femeile nu tac” de Adrian Prodan, potrivit Unimedia.

„Nu m-am putut uita, mama soacra s-a uitat”

Mămica a povestit că prima ecografie a făcut-o la 24 de săptămâni, iar din spusele ei reiese că până atunci nu a știut de sarcină. La control, medicul i-a precizat că totul este în regulă, însă nu s-ar fi uitat la imagini.

ADVERTISEMENT

„În toată luna mergeam la controlul medical și analize. Următoarea ecografie am făcut la 28 de săptămâni undeva – mi-au spus că e totul normal”, mai spune femeia.

Când a născut, medicii au constatat că bebelușul avea două capete, iar la scurt timp a decedat. Părinții dau vina pe reprezentanții spitalului, deoarece i-au spus femeii că sarcina este normală.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, cadrele medicale susțin că mama nu ar fi fost la toate controalele. Tatăl a luat bebelușul de la morgă pentru a-l înmormânta, însă nu l-a putut privi. „Nu m-am putut uita, mama soacra s-a uitat – mi-a spus că era o fetiță cu un cap mai mare, mai galben și unul mai mic, mai negru.

Vrem să povestim ca să nu se întâmple cu alte mame. De vină e medicul unde a făcut ecografia și nu i-au spus, eu așa cred”, a adăugat bărbatul, conform sursei citate.

 

ADVERTISEMENT