Sport

Benny Adegbuyi a anunțat cu ce echipă de fotbal ține. Cum a ajuns să lupte în ring

23.12.2020 | 14:59
Benny Adegbuyi a anuntat cu ce echipa de fotbal tine Cum a ajuns sa lupte in ring
ADVERTISEMENT

Benny Adegbuyi (35 de ani) a dezvăluit de ce a renunțat la fotbal pentru lupte. Sportivul a dezvăluit că este susținător al clubului de fotbal FCSB. 

Luptătorul român este kickboxerul momentului la nivel mondial. A reușit performanța de a-l face K.O. pe olandezo-marocanul Badr Hari (36 de ani).

ADVERTISEMENT

După victoria de răsunet de la GLORY 76, Benny Adegbuyi a intrat în vacanță. „Mister Gentleman” a mărturisit că visul său era să devină fotbalist, dar kickboxingul a fost sportul care l-a atras mai tare.

Benny Adegbuyi ține cu FCSB. Cum s-a apucat de lupte

„Urmăream fotbalul mai des în trecut, dar, de când m-am concentrat pe kickboxing, nu prea am mai urmărit. Mi-a rămas FCSB ca echipa care a adus cele mai mari victorii şi, cumva, pot să zic că ţin cu ei. Toţi în copilarie am cochetat cu fotbalul, am avut momente în care am vrut să devin fotbalist, dar mi-am dat seama că nu sunt făcut pentru asta”, a declarat Benny Adegbuyi pentru Pro X.

ADVERTISEMENT

Dacă Benny le-a făcut o surpriză tuturor românilor prin victoria pe care a obținut-o în fața lui Badr Hari, FCSB i-ar putea face și ea o bucurie celebrului ei fan. În acest sezon, roș-albaștrii par să aibă cele mai mari șanse să spargă gheața și să câștige primul titlu din ultimii cinci ani.

  • FCSB e pe locul 1 în Liga 1, cu 34 de puncte, două mai multe decât U Craiova și trei peste CFR Cluj.
ADVERTISEMENT

Benny Adegbuyi, mai popular ca niciodată

Benny Adegbuyi trăiește clipe de vis după ce l-a spulberat pe Badr Hari. Kickboxerul clasat pe locul 2 în ierarhia GLORY este primul român care a obținut o victorie în fața olandezo-marocanului și primul luptător care reușește să câștige meciul după ce a fost trimis la podea de Badr Hari.

După acest succes, Benny speră să lupte din nou pentru titlul mondial la categoria grea din GLORY. Românul ar putea să îl înfrunte pe învingătorul meciului dintre campionul Rico Verhoeven și Jamal Ben Saddik, programat pe 31 ianuarie, la GLORY 77.

ADVERTISEMENT

„Uneori lumea mă oprește pe stradă și îmi vorbește în engleză, crezând că sunt din altă țară, dar casa mea a fost, este și va fi România. Aici m-am născut, aici am crescut și tot aici vor locui și copiii mei. Prin venele mele curge sânge românesc, iar inima mea este 100% a României.

Oriunde voi ajunge în carieră, voi spune cu mândrie că sunt român și voi vorbi la superlativ despre țara mea. Mulțumesc pentru tot, patria mea! Victoria asta nu este doar a mea, este a României!”, a scris Benny Adegbuyi pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISEMENT