Anul 2024 va debuta cu scumpiri în serie pentru mai multe produse, iar benzina și motorina nu fac excepție. Încă de pe 1 ianuarie, șoferii din România vor sesiza o scumpire importantă la pompă.
Pe lângă creșterile de pensii și salarii promise de guvernanți, anul 2024 este și unul al scumpirilor. O gamă foarte extinsă de produse și servicii vor avea prețuri mărite de la 1 ianuarie.
Carburanții, mai exact benzina și motorina, vor costa mai mult din prima zi a anului viitor. Mărirea tarifelor vine odată cu creșterea accizelor, planificate de autorități pentru 2024.
Prima etapă a scumpirilor la pompă este chiar data de 1 ianuarie 2024. Peste mai puțin de o lună se aplică prima majorare a accizei. Vom plăti mai mult cu 6 bani pe litru. Veștile proaste nu se opresc aici. Tot anul viitor vor mai exista două etape de creștere a accizei: în aprilie și în iunie.
Dacă tragem linie vedem cum, de pe urma acestei măsuri, vom avea benzina mai scumpă cu 18 bani pe litru și motorina mai scumpa cu 17 bani pe litru. Un plin de 60 de litri la mașină ne va costa mai mult cu aproape 11 lei, arată o analiză Observator.
Analiștii economici sunt de părere că toate aceste creșteri de preț afectează în mod direct prețul produselor şi serviciilor, inclusiv al alimentelor. Este un aspect îngrijorător dat fiind faptul că, în România, transportul comercial se face, în cele mai multe dintre cazuri, pe cale rutieră.
Nu doar carburanții vor fi mai scumpi de la 1 ianuarie. Mai multe categorii de TVA şi trei tipuri de accize sunt doar câteva din măsurile fiscal-bugetare care intră în vigoare luna viitoare.
Cetățenii vor plăti mai mult pentru produse bio, tradiţionale şi montane. În aceste sectoare, TVA-ul creşte de la 5% la 9%. Vor fi taxe mai mari și pentru locuinţele sub 120.000 de euro. De exemplu, pentru un apartament de 90.000 de euro, vom plăti cu aproape 4.000 de euro în plus.
Se mai scumpesc şi panourile fotovoltaice, dar şi serviciile oferite de cluburi, festivaluri şi săli de sport. Pe zona alimentară, produsele dulci vor fi de asemenea mai scumpe. De asemenea, pentru alimentele cu concentraţie mare de zahăr creşte TVA-ul, iar pentru băuturile dulci este introdusă o nouă acciză.