Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Bergodi a dezvăluit de ce nu a luat titlul cu Craiova în 2020. „Asta s-a întâmplat”

Deși a antrenat la mai multe echipe mari din România, tehnicianul Cristiano Bergodi nu a reușit niciodată să câștige un campionat.
16.09.2023 | 08:48
Bergodi a dezvaluit de ce nu a luat titlul cu Craiova in 2020 Asta sa intamplat
ADVERTISEMENT

Cristiano Bergodi antrenează constant în România din 2005. A câștigat mai multe Cupe și Supercupe, dar nu a pus niciodată mâna pe trofeul de campion.

Cristiano Bergodi, despre ”finala pentru titlu” de la Craiova

Italianul a fost însă aproape de titlu. În 2020, când era antrenor la Universitatea Craiova, a jucat un meci cu titlul pe masă, pe ”Ion Oblemenco”.

ADVERTISEMENT

Elevii lui s-au văzut învinși de CFR Cluj însă și nu au reușit să câștige titlul așteptat în Bănie de zeci de ani. Bergodi regretă și acum ce s-a întâmplat la acel meci.

Italianul a identificat motivul pentru care nu a luat titlul cu Craiova. El spune că a ratat campionatul pentru că nu a jucat cu spectatori pe Ion Oblemenco. Bergodi crede că ar fi avut șanse mai mari la titlu dacă nu era pandemie.

ADVERTISEMENT

Comparând cu atmosfera din Giulești, Bergodi crede că CFR nu ar fi putut câștiga în fața unei echipe a Craiovei ce juca cu 30.000 de fani în tribune.

La Craiova am ajuns în play-off și am câștigat 14 meciuri din 17. Am fost la un pas de titlu, ne-am luptat cu CFR Cluj, care au făcut 1-1 i 0-0 cu Sevilla. în Europa League, care a și câștigat.

ADVERTISEMENT

Am jucat acasă, fără spectatori, eu cred că dacă erau spectatori, nu erau pandemie, era altfel în vulcanul de pe Oblemenco. Cum e la Rapid, dacă era plin, 30.000, era greu să ne bată. Am condus, dar după ne-au dat trei goluri, erau mai experimentați”, a spus Bergodi, la SUFLET DE RAPIDIST.

SUFLET DE RAPIDIST este live pe FANATIK.RO în fiecare zi de marți, de la ora 13:30 și în reluare, pe Facebook și Youtube, de la ora 17:30, joi.

ADVERTISEMENT

Bergodi a ajuns în România în 2005, la FC Național, iar de atunci a mai antrenat la CFR Cluj, Rapid, în trei mandate, Poli Iași, FCSB, ASA Târgu-Mureș, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi OSK.

Patru trofee a câștigat în România: două Cupe, cu Sepsi OSK și două SuperCupe, cu Sepsi OSK, în 2023 și cu Rapid, în 2008. A mai antrenat la Imolese, Sassuolo, Modena, Pescara ori Brescia, în Italia. Ca secund le-a pregătit pe Lazio și pe Lecce, alături de Domenico Caso, respectiv Angelo Gregucci.

Bergodi explică de ce nu a luat titlul cu Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT