Bianca Drăgușanu și-a clarificat dorințele pentru viitor și nu exclude posibilitatea de a deveni din nou mamă. Se pare că și partenerul, Gabi Bădălău, este în asentimentul ei.
De altfel, cei doi cunosc deja foarte bine ce înseamnă să fie părinți. Bianca are o fetiță din căsnicia cu Victor Slav, iar Gabi are doi băieți din relația zbuciumată pe care a avut-o cu Claudia Pătrășcanu.
Într-un reportaj difuzat în cadrul emisiunii Xtra Night Show de la Antena Stars, Bianca Drăgușanu a vorbit despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Gabi. Proiectul lor de viitor prevede și venirea pe lume a unui copil al lor, din moment ce relația funcționează din ce în ce mai bine.
Bianca a spus că va fi ceva mai rezervată cu detaliile despre viața ei personală, însă a ținut, totuși, să ofere această veste. Și anume, vedeta își dorește mai mulți copii, nu doar unul. A mai zis că se lasă în mâinile lui Dumnezeu și nu vrea să programeze încă nimic.
Bianca Drăgușanu a mărturisit că a luat deja contact cu un doctor pentru a afla care sunt riscurile unei nașteri naturale la vârsta de 41 de ani. Vedeta spune că e în parametri normali cu sănătatea, chiar dacă s-ar putea să fie ceva mai atentă față de prima naștere, cea a Sofiei.
https://www.youtube.com/watch?v=OTtHe-VJFSw
„Nu sunt gravidă, dacă asta vrei să mă întrebi. Noi (n.r. ea și medicul ginecolog) în această seară, cu domnul doctor ginecolog pentru că a trebuit să spun treaba asta. Am vorbit despre viitorul nostru. Îndepărat (n.r. viitorul în care va mai avea un copil)? Dar de ce nu apropiat? (…)
Mie îmi plac foarte mult copiii. Sunt fericită să vă dau această veste că în viitorul apropiat da, îmi mai doresc copii. Ce o vrea Dumnezeu. Nu au fost niciodată altfel decât bune (n.r. relațiile cu Gabi Bădălău).
Mai mulți chiar (n.r. vrea mai mulți copii cu Gabi Bădălău). Eu îmi doresc 7”, a declarat Bianca Drăgușanu la Antena Stars.