Sport

Billel Omrani și-a stabilit obiectivul pentru 2022: „Ar fi o mândrie pentru mine și familia mea”

Atacantul francez cu origini algeriene Billel Omrani, unul dintre jucătorii de bază de la CFR Cluj, a acordat un amplu interviu pentru revista Onze Mondial, în care spus ce-și dorește de la 2022.
23.12.2021 | 14:58
Billel Omrani sia stabilit obiectivul pentru 2022 Ar fi o mandrie pentru mine si familia mea
Billel Omrani vrea să joace cu Algeria la CAN 2022. Sursa foto: CFR Cluj facebook
ADVERTISEMENT

Ajuns la CFR Cluj în septembrie 2016, de la Olympique Marseille, atacantul francez Billel Omrani a jucat 150 de meciuri la echipa din Gruia, pentru care a marcat 33 de goluri, și a dezvăluit care este obiectivul pentru anul care începe peste 9 zile.

Billel Omrani își dorește să joace pentru naționala Algeriei la Cupa Africii pe Națiuni

Atacantul născut pe 2 iunie 1993 la Forbach, în Franța, are origini algeriene. El și-a reprezentat țara natală de 18 ori, la categoriile de vârstă U17, U18 și U19, a marcat un gol, dar vrea să joace pentru prima reprezentativă a Algeriei.

ADVERTISEMENT

Există nume mari pe postul de atacant în această echipă. Locurile sunt scumpe, nu are rost să ne minţim. Nu degeaba echipa a câştigat CAN şi Cupa Arabă. Nicio înfrângere în 33 de jocuri, este impresionant!

În plus, echipa joacă. Orice jucător ar dori să facă parte din această selecţionată. Personal, cred în destin. Dacă aş fi chemat, aş fi cel mai fericit. Astăzi, acesta este mai mult un obiectiv decât un vis.

ADVERTISEMENT

Ar fi o mândrie să-mi reprezint ţara, atât pentru familia mea, cât şi pentru mine. Algeria este una dintre favorite la CAN 2022, clar. Va trebui să dovedim că suntem cea mai bună echipă africană. Va fi mult mai greu acum, pentru că toată lumea ne va aştepta.

Să pot participa la această competiţie ar fi un vis pentru mine”, a declarat Billel Omrani, într-un amplu interviu acordat publicației franceze Onze Mondial.

ADVERTISEMENT

Billel Omrani a fost convocat la naționala U17 a Franței când avea 15 ani

Billel Omrani și-a amintit cu plăcere de vremurile în care a reprezentat tricolorul francez. „Îmi amintesc mai ales de generația ’93. A fost o generație nebună! Am avut șansa să mă alătur echipei Franței la vârsta de 15 ani, în al doilea an al meu la Olympique Marseille.

Totul a mers foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult să evoluez la aceste echipe. Am doar amintiri plăcute despre acea perioadă, a fost ceva diferit.

ADVERTISEMENT

Îmi amintesc că m-am bucurat de fiecare dată când m-am alăturat echipei Franței pentru că știam că mă voi întâlni cu jucători de vârsta mea. Ne spuneam unii altora micile peripeții care se întâmplau în cluburile noastre”, a rememorat, zâmbind, Omrani.

Billel Omrani s-a transferat la CFR Cluj pentru a juca în mod constant

Atacantul a dezvăluit și care a fost motivul pentru care s-a transferat la CFR Cluj, deși făcuse saltul la echipa de seniori a lui OM, promovat fiind în sezonul 2011/2012 de actualul selecționer al Franței, Didier Deschmaps.

Eram tânăr și am conștientizat că trebuie să joc regulat, să leg meciuri. Un cunoscut mi-a sugerat să vin la Cluj. La început, am avut o oarecare teamă. Nu prea cunoșteam țările din Europa de Est.

Mai demult spusesem familiei și prietenilor mei că voi merge acolo să văd despre ce este vorba. Când am ajuns, mi-am spus ‘Este cu adevărat România?’. Am fost plăcut surprins și asta m-a liniştit foarte mult”, a declarat, amuzat, Billel Omrani.

Billel Omrani a învățat limba română fără să ia o singură lecție

Atacantul lui CFR Cluj a recunoscut că s-a adaptat foarte repede, din toate punctele de vedere. „La început, evident că nu a fost ușor în ceea ce privește limba. Nu vorbeam nici engleza, nici româna.

La școală, în regiunea mea de origine, am învățat mai mult germană decât engleză. Am învățat întâi engleza, apoi româna. Nu am luat nicio lecție. Sunt foarte sociabil, așa că totul a mers foarte bine”, a mai precizat atacantul.

Billel Omrani a precizat că se simte atât bine în România, încât a refuzat mai multe oferte de a evolua în altă parte. „Aș fi putut pleca de mai multe ori. Am avut ocazia să semnez un contract foarte mare în China, dar am preferat să rămân la Cluj.

Am fost foarte aproape să semnez cu Celtic, dar cluburile nu s-au pus de acord asupra sumei de transfer. La început, a fost obligatoriu să arăt ce știu. Am vrut doar să mă joc, să mă distrez și să-mi recapăt încrederea.

Pentru asta, terenul este cel mai bun medicament. Am vrut să demonstrez că nu am semnat degeaba un contract profesional cu OM. Trebuia să-mi arăt calitățile. Din fericire, totul a mers foarte bine.

Am fost căsătorit șase ani, am doi copii. Acum m-am linistit. Din punct de vedere financiar, îmi merge foarte bine. În România sunt salarii bune. Nu mă pot plânge. Totul merge spre bine. În plus, e net!”, declară, amuzat, Omrani.

Billel Omrani va pleca în vară de la CFR Cluj. Ar vrea să joace la Real Madrid

Întrebat de Onze Mondial cum își vede viitorul, Billel Omrani a precizat că oficialii clubului CFR Cluj știu că vrea să plece. „Mai am șase luni de contract. Vreau să descopăr altceva. Mai multe campionate, printre care Premier League sau Bundesliga, mă fac să visez.

Chiar și Turcia. Mi-ar plăcea să merg acolo, sunt suporteri extraordinari și fac atmosfere absolut nebunești. După ce am împlinit 28 am început să văd altfel lucrurile. Mă uit și la țările arabe, la China…

Voi vedea ce va fi și mă voi gândi. Dar fotbalul va fi pe primul loc când voi lua decizia. Sunt un iubitor de fotbal. Mă uit la toate meciurile și îmi petrec timpul jucând FIFA pe console! Dacă aș avea ocazia să semnez cu clubul visurilor mele, acesta ar fi Real Madrid”, a mai spus Omrani.

ADVERTISEMENT