Sport

Bitolia Sport a deschis în Băneasa Shopping City… „vestiarul” lui Dinamo!

Bitolia Sport a deschis în Băneasa Shopping City... „vestiarul” lui Dinamo! Magazin-bijuterie cu echipamente sportive Premium ale „câinilor” și ale echipei naționale a României!
10.03.2024 | 18:19
Bitolia Sport a deschis în Băneasa Shopping City... „vestiarul” lui Dinamo! Magazin-bijuterie cu echipamente sportive Premium ale „câinilor” și ale echipei naționale a României! Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Sâmbătă a fost aglomerație și mai mare decât de obicei la Băneasa Shopping City. Mai exact în Galeria Feeria, la noul magazin BITOLIA SPORT. Designerul Oana Livia Badea, soția lui Nicolae Badea, a trecut de la rochiile de seară pline de farmecul delicat al eternului mister feminin, la echipamente și suveniruri sportive ale lui Dinamo, dar și ale echipei naționale a României.

BITOLIA SPORT a deschis în Băneasa Shopping City… „vestiarul” lui Dinamo! Magazin alb-roșu marca Oana Livia Badea, cu echipamente sportive Premium ale „câinilor” și ale echipei naționale a României!

Eternul și… sacrificatul Cătălin Hîldan, „Mopsul” Florea Dumitrache și primii „câini roșii”, frații Nunweiller sunt legendele readuse în prezent la BITOLIA SPORT, magazinul alb-roșu marca Oana Livia Badea din Băneasa Shopping Center, Galeria Feeria. Pentru asta îți trebuie talent, stil și… curaj! Dar și legenda care să-ți cutreiere imaginația și să-ți legitimeze demersul. Și legenda nu a lipsit, ba chiar s-a împletit cu lumea „palpabilă”, judecând după numărul impresionant de copii proveniți de grupele de juniori ale lui ACS FC Dinamo…

ADVERTISEMENT

Nu trebuie să fii neapărat „câine roșu” pentru a îmbrăca un tricou avangardist care îl înfățișează pe „Mopsul” Dumitrache… La fel, un romantic și un sufletist își poate cumpăra, la un preț accesibil, același tip de produs, care îi readuce în lumina lor proprie pe Cătălin Hîldan, „Unicul Căpitan”. Sau pe primii „câini roșii”, de la care provine supranumele dinamoviștilor, frații Nunweiller, sașii care se înroșeau la față când luptau ca niște… câini pentru Dinamo.

Și mai trebuie să fii și român, pentru că „panoplia” cu produse vestimentare dedicate echipei naționale, este, de asemenea, impresionantă. Ba, mai mult, nu lipsesc tricourile stilizate ale „tricolorilor” care au jucat sub drapel înainte de 1989, cu vechea stemă pe piept, iar acestea pot fi considerate chiar „obiecte” de colecție.

ADVERTISEMENT

Totul demonstrează că din aceste creații vestimentare răzbate sufletul unui artist talentat și al unei femei care, dincolo de vocația de designer, este informată și în privința fenomenului sportiv. Nu degeaba apără, ca avocat, interesele lui ACS FC Dinamo de vreo 15 ani. De altfel, trebuie spus că BITOLIA SPORT, magazinul dedicat legendei, prezentului și viitorului „câinilor roșii”, este singurul producător autorizat de ACS FC Dinamo București

BITOLIA SPORT din Galeria Feeria din Băneasa Shopping Center rivalizează cu un „boutique” de gen, din Occident. O apariție proaspătă, remarcabilă, care merită aplauze din „tribune” și nu numai..

ADVERTISEMENT

Show și autografe marca Giani Kiriță. Aplaudat și de Ion Marin, Costel Orac, Marin Dragnea, Lică Movilă, Ion Moldovan, Marius Alexe, Andrei Cristea și… Ovidiu Burcă!

N-au lipsit vedetele. Mari jucători din generații diferite: Giani Kiriță, Ion Marin „Săpăligă”, Costel Orac, „Comisarul” Ion Moldovan, Marin Dragnea, Lică „Movilă, Movilă, dă-le o torpilă”, Nicușor Vlad, Marius Alexe, Andrei Cristea… A fost, poate neașteptat, și Ovidiu Burcă.

Nu putea lipsi în niciun caz Cristi Hîldan, fratele nedreptățitului de soartă Cătălin Hîldan. Cu o lacrimă strivită în colțul ochiului privind la chipul Unicului Căpitan dând forța sa tricourilor de la BITOLIA SPORT.

ADVERTISEMENT

I-am „amestecat” special, ca într-o urnă pentru tragerea la sorți a unei competiții europene, ca să subliniem simbioza între generații. Unde mai pui că unii dintre ei, Costel Orac și Lică Movilă cu sacrificiul maxilarului rupt de „blândul” Souness… au jucat în acea semifinală istorică împotriva lui Liverpool, 1984, din Cupa Campionilor Europeni.

Iar Andrei Cristea a deschis calea cu golul său din minutul 3, către „Miracolul de la Liberec”, calificarea de senzație, după 0-3 la „masa verde” în turul din „Groapă”, în premieră în grupele Europa League. O, tempora…

„Acest magazinîmi amintește de vestiarul din vremea noastră, acum 25 de ani, când Dinamo câștiga trofee și eu… aveam păr!”. Ghiciți cine a declarat asta?

Am început, însă, enumerarea „numerelor de pe tricouri” cu Giani Kiriță, pentru că el a fost unul dintre amfitrioni, în calitate de Ambasador BITOLIA SPORT. Jovial și optimist, înverșunat și acum ca un „câine” adevărat ce este.

„Pe teren, eram cu toții «câini» adevărați. Cele mai tari meciuri au fost cu Steaua. Când îi băteam, eram cei mai fericiți. Îmi place conceptul de magazin-vestiar. Îmi amintește de vremea noastră, acum 25 de ani, când Dinamo câștiga trofee și eu… aveam păr! Sunt sigur că Dinamo se va salva de la retrogradare anul acesta și, în timp, vor veni iarăși trofeele”, spunea Giani, în timp ce în fundal se auzea, firav, dar impresionant ca întotdeauna, „We are the champions” a legendarei trupe Queen.

Dincolo de tricourile despre care aminteam, fanaticii sportului pot cumpăra ceasuri, brelocuri, genți pentru echipament sportiv, dar deliciul admirat de cei mai mulți dintre vizitatorii care au umplut standul până la refuz a fost reprezentat de T-Shirt-urile cu câini… adevărați, costumați în jachete tip „motor”!

Cabina de probă în care găsești un… duș!

Giani Kiriță spunea că îl încântă magazinul tip… vestiar! Într-adevăr, întregul concept este bazat pe ideea de vestiar al unei echipe de fotbal. Și cea mai interesantă idee este aceea a cabinei de probă, care este înzestrată cu… duș! Așadar, o simplă vizită la BITOLIA SPORT nu poate decât să încânte și să bine-dispună. Glumind, se lasă cu… „duș” și întors!

Copiii dinamoviști au primit gratis tricouri cu autograful aceluiași Giani Kiriță, semnate ad-hoc pe loc, permis să ne fie pleonasmul. Atmosfera a fost de gală, dar foarte deschisă, veselă, prietenească. Sportul și creația în sine devin artă atâta timp cât există pasiune. Poate și din acest motiv am văzut lume pestriță și ziariști înghesuindu-se și înghiontindu-se, deși nu se găseau pe vreun aeroport unde ar fi fost așteptată cine știe ce vedetă…

Designerul Oana Livia Badea: „BITOLIA SPORT înseamnă pasiune, ca și Dinamo”

Jovială, Oana Livia Badea, creatoarea și sufletul brandului BITOLIA, a zâmbit tot timpul, atentă cu toată lumea (și a fost ceva… popor!), solicitată tot timpul să facă poze, să dea interviuri, să dezvăluie cât mai multe despre cea mai recentă creație a sa, BITOLIA SPORT.

Într-o mare de baloane roș-albe nu s-a simțit nimeni „la mall”, ci participant la o sărbătoare. Au mai atras privirile și alte „bijuterii”, mai exact frumoase manechine purtând tricourile lui Dinamo și ale echipei naționale a României: …Pentru că erau mai înalte cu un cap decât oricare dintre ceilalți, chiar și decât domnul ambasador BITOLIA SPORT, Giani Kiriță, oricât „s-ar” lucra acesta la sală.

Culori pastelate au dominat „peisajul”, culori vii, dominate de alb și roșu, evident, dovadă fiind că, în glumă, dar… serios, chiar și fursecurile oferite alături de șampanie au fost tot… roșii, culoarea lui Dinamo.

Inaugurarea magazinului BITOLIA SPORT a fost o reușită și o invitație, nu numai pentru suporterii „cânilor roșii”, să vină să-și aleagă un tricou Premium inscripționat cu ceea ce își dorește. De la Dinamo la echipa națională.

Iar un reportaj despre BITOLIA SPORT nu se putea termina fără gândurile amfitrioanei Oana Livia Badea, rostite calm, cu zâmbetul pe buze, în ciuda tracasării permanente cerute e organizarea unui asemenea eveniment.

„Bitolia Sport înseamnă pasiune. Pasiune de familie, pasiune de 15 ani de avocatură la Dinamo, pasiune pentru echipă. Am atâtea amintiri legate de Dinamo… Dinamoviștilor le transmit doar atât: să aibă credința că va fi extraordinar de bine pentru Dinamo!”.

ADVERTISEMENT