Life

Bogdan de la Insula Iubirii se însoară după divorțul cu scandal de Hannelore

Bogdan Ionescu face dezvăluiri despre cel mai fierbinte reality show. Ce se întâmplă de fapt pe Insula Iubirii şi ce ar trebui concurenţii să ştie înainte de a participa.
04.07.2023 | 18:30
Bogdan de la Insula Iubirii se insoara dupa divortul cu scandal de Hannelore
Bogdan Ionescu, dezvăluiri despre Insula Iubirii şi divorţul de Hannelore / fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Bogdan Ionescu le-a trăit pe toate pe Insula Iubirii. Mai întâi, şi-a luat iubita de mânuţă şi au mers să-şi testeze relaţia. Un act de curaj am putea spune, mai ales dacă luăm în calcul faptul că aveau nunta deja programată. Nu au trecut testul căci, deşi au plecat separat de pe Insulă, iar acasă au decis să-şi mai acorde încă o şansă, divorţul a fost unul iminent. Bogdan dezvăluie în exclusivitate pentru FANATIK ce l-a făcut să se despartă de Hannelore, asta după ce îi iertase derapajul emoţional din emisiune. Ba mai mult, lămureşte şi acuzaţiile aduse de anumiţi concurenţi, conform cărora lucrurile pe Insula Iubirii nu sunt tocmai cele care se văd din faţa micului ecran.

Bogdan Ionescu, din concurent, în ispită la Insula Iubirii. Ce sfaturi le dă cuplurilor care aleg să-şi testeze relaţia în cel mai fierbinte reality show al momentului

Trei ani mai târziu, Bogdan s-a întors ca ispită pe aceeşi insulă pe care şi partenera sa se lăsase cândva ispitită. Iar experienţa a fost cu atât mai interesantă, cu cât acasă îl aştepta o iubită, în prezent logodnică.

ADVERTISEMENT

Fostul concurent a mărturisit încă de la început că nu este deschis emoţional, dar nimeni nu se gândea că la aeroport l-a condus chiar viitoarea soţie. Bogdan Ionescu mărturiseşte în exclusivitate pentru FANATIK cum i-a schimbat viaţa participarea la acest reality show, dar are şi câteva sfaturi preţioase pentru cuplurile care aleg să-şi testeze relaţia.

Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii se căsătoreşte pentru a doua oară: „Iubita mea nici măcar nu se aştepta ca eu să o cer”

În primul rând felicitări, am văzut că eşti proaspăt logodit… Spune-mi te rog cum ţi-ai cunoscut iubita şi dacă ea te ştia pe tine de la Insula Iubirii?

ADVERTISEMENT

– Mulţumesc frumos! Nu m-a văzut la Insulă pentru că nu se uita la emisiune. Ne-am cunoscut printr-o prietenă comună şi din prieteni am ajuns să fim un pic mai mult de atât (n.red. râde). Şi acum am ajuns cei mai buni prieteni. Cred că asta este cel mai important lucru.

Când urmează nunta?

– Nunta vrem să o facem la anul, cununia cred că va fi luna acesta sau luna viitoare, dar nunta sigur anul viitor. Nu ne grăbim cu nunta pentru că noi deja stăm împreună. Ne-am mutat împreună aproape în acelaşi timp în care ne-am şi cunoscut. Nu simţim nevoia să ne grăbim, iar iubita mea nici măcar nu se aştepta ca eu să o cer. Eram foarte bine aşa cum eram, dar am zis că anul viitor o să facem şi petrecerea.

ADVERTISEMENT

Bogdan Ionescu, ispită la Insula Iubirii, dar cu iubită acasă

A fost curioasă să afle câte ceva din experienţa ta la Insula Iubirii?

– S-a uitat după aceea îţi dai seama (n.red. râde). De fapt, ne-am uitat împreună pentru că îi povesteam eu lucruri şi a devenit curioasă să vadă ce s-a întâmplat. Aşa cum ţi-am spus, când am fost concurent, ea nu m-a văzut pentru că nu se uita la emisiune, dar când am participat ca şi ispită noi deja eram împreună. Eu m-am dus cu o relaţie acolo, am spus de la început că nu sunt disponibil emoţional.

Deci tu erai într-o relaţie cu ea şi ai mers în calitate de ispită la Insula Iubirii… Cum de a fost de acord iubita ta?

ADVERTISEMENT

– Exact (n.red. râde). Ea nu avea de ce să nu fie de acord pentru că ştie ce are acasă, ştie ce fel de relaţie avem. Avem încredere unul în celălalt. Şi dacă te duci acolo cu un mindset ok, mai ales ştiind emisiunea şi cu ce se mănâncă, nu avea de ce să îşi facă griji. Recunosc că pentru mine a fost super greu. Mi-a fost foarte greu să stau departe de ea şi mi-ar fi plăcut să aibă şi ea parte de experienţa aceasta alături de mine, dar nu ca şi cuplu.

„Odată ce participi la emisiune nu cred că ai mai vrea să mergi”

Să înţeleg că nu te-ai reîntoarce pe Insulă ca să îţi testezi relaţia de acum?

– Niciodată în veci, pururea Amin. Sunt multe inside-uri. Odată ce participi la emisiune nu cred că ai mai vrea să mergi. Cei care spun că ar mai vrea să participe încă o dată, eu nu îi cred.

Există însă viaţă după Insula Iubirii şi asta o demonstrează şi cazul tău… Cum ţi s-a schimbat viaţa după participarea ca şi concurent?

– Viaţa mea s-a schimbat radical, în bine. Iar ca şi experienţă pot să spun că este experienţa vieţii. A fost un pic apogeul, iar de acolo au plecat toate schimbările mele, inclusiv cele de comportament şi de atitudine. Toată lumea vrea ce e mai bine pentru el şi atunci viaţa fără schimbare nu se poate.

Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii recomandă cuplurilor să-şi testeze relaţia

Recomanzi cuplurilor să participe la Insula Iubirii?

– Da, aş recomanda să meargă, mai ales dacă simt că ceva nu este în regulă în relaţia lor. Adevărul este că, câteodată suntem atât de blocaţi în relaţie, ştim că avem probleme, doar că nu ştim să le identificăm. Şi-atunci emisiunea îţi scoate la iveală nişte lucruri care ar putea să îţi deschidă ochii pentru un viitor mai ok.

Cum te-a ajutat pe tine concret participarea la acest reality show?

– Concret m-a făcut să văd cu alţi ochi persoana cu care eu am participat la emisiune (n.red. Hannelore), lucruri pe care acasă nu le vedeam pentru că nu aveam ocazia. Nu avem o cameră legată de noi ca să putem urmări partenerul 24 de ore din 24. Să-i putem urmări acţiunile sau interacţiunea cu alţi oameni atunci când noi nu suntem de faţă. Nu cred că te apuci să controlezi persoana de lângă tine în fiecare zi, să îi controlezi telefoanele şi discuţiile, pentru că nu aşa este normal. Şi-atunci, eu zic că e ok şi le recomand cu încredere să meargă dacă simt că au nevoie de această experienţă.

Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii, despre divorţul de Hannelore: „După emisiune s-a revenit la vechile obiceiuri”

Voi aţi fost cu atât mai curajoşi, cu cât aveaţi şi o nuntă programată, care a şi avut loc, dar cu toate astea, aţi ajuns în scurt timp la divorţ. Ce nu a mai funcţionat între tine şi Hannelore?

– Când ne-am întors, o perioadă a fost totul ok între noi, după care s-a revenit  la vechile obiceiuri. Ea obişnuia să vorbească cu persoane străine şi încerca să se confeseze sau cel puţin să îşi caute de milă în alte persoane. Iar eu nu am putut să înghit acest lucru şi am hotărât să punem punct. De fapt, eu am hotărât să pun punct. Eu am iniţiat actele de divorţ şi tot, la şase luni după căsătorie. Ca dovadă, ea (n.red. Hannelore) este acum într-o relaţie cu un fost prieten de-ai mei şi au şi rămas împreună.

Cum a fost pentru tine atunci când v-aţi întors acasă, ţi-ai propus să uiţi tot ce s-a întâmplat pe Insulă sau îi mai reproşai lui Hannelore când îţi aminteai ce făcuse?

– Bineînţeles că nu poţi să uiţi ce se întâmplă pe Insulă şi tot timpul vor veni reproşuri. Sincer, eu am încercat să închid ochii şi să încercăm să o luăm de la capăt, dar nu s-a mai putut. Niciodată nu se poate să închizi ochii asupra unor lucruri care te deranjează, cel puţin când sunt atât de vizibile.

Bogdan Ionescu, trădat de Hannelore pe Insula Iubirii: „Nu a existat respect faţă de mine”

Pe tine ce te-a deranjat de fapt? Din câte îmi amintesc,  între Hannelore şi Andi nu a existat nici măcar un sărut…

– M-a deranjat comportamentul ei, atitudinea, vorbele ei faţă de mine. Nu a existat respect faţă de mine, ceea ce era foarte în contradictoriu cu ce se întâmpla acasă. Acasă, respectul faţă de mine exista, dar se pare că atunci când nu mai era lângă mine, respectul nu mai exista. Drept dovadă, totul a fost un teatru. Dacă se apropia fizic mai mult de Andi, poate era mult mai uşor pentru mine să iau decizia. Decizie pe care oricum, am luat-o după şase luni.

De ce aţi ales totuşi să faceţi nunta?

– Efectiv din dorinţa de a mai da încă o şansă relaţiei. Atunci când o persoană greşeşte, face orice îi stă în putere să se împace. Eu am sperat la o schimbare, dar din păcate nu s-a întâmplat. Nunta propriu zisă nu era nicio problemă să o anulez. Nu erau date avansuri financiare mari. Erau cred că 1000 de euro daţi, deci o nimica toată. 1000 de euro pierdem într-o săptămână fără probleme, numai ieşind în oraş.

Tu ai simţit că s-a rupt iremediabil ceva pe Insulă între voi?

– Da, eu ştiam despre vorbele pe care le spunea despre mine unor oameni acasă. Fapt pentru care eu mă şi certasem cu acele persoane. Îţi dai seama, preferi să crezi persoana de lângă tine cu care trăieşti, decât să crezi un apropiat. Însă, Insula Iubirii mi-a dovedit că de fapt, chiar aşa este.

În ce relaţii mai sunt Bogdan şi Hannelore după Insula Iubirii şi după divorţ

Tu şi Hannelore v-aţi mai intersectat după despărţire?

– Poate ocazional, ne-am mai văzut prin oraş, dar voit absolut deloc. Cred că în doi ani de zile nu ne-am intersectat deloc. Dacă ne întâlnim întâmplător, eu am fost bine crescut ca să pot saluta o persoană. Acum, dacă ea se întoarce cu spatele, nu o să mai salut pe nimeni. Inclusiv pe actualul său iubit aş putea să îl salut. Până la urmă, mi-a redat viaţa, ca să zic aşa. Nu am nicio treabă cu fostele sau foştii.

Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii, despre tertipurile din emisiune: „Am simţit că au fost unele lucruri trase de păr”

Aş vrea să lămurim un aspect, referitor la faptul că au existat concurenţi care au adus diverse acuzaţii emisiunii… Cum a fost în cazul vostru, a fost real sută la sută ce s-a văzut sau ai simţit că s-a lăsat loc şi de interpretări?

– Aici este un pic discutabilă această parte. Noi am avut altă producţie atunci când am fost concurenţi. Lucrurile se montau altfel atunci. Dar din momentul în care tu semnezi un contract şi le dai voie oamenilor să folosească imagini cu tine, vorbe, trebuie să îţi asumi. Până la urmă, este vorba de un test. Dacă eu vorbesc despre un subiect şi ei îl învârt ca şi cum aş vorbi despre alt subiect, a fost cu acordul meu.

Trebuie să iei testul ca atare, ba că este voit, ba că nu este voit. În sezonul patru şi eu am simţit că au fost unele lucruri trase de păr, dar privind acum în urmă, au fost benefice. Altfel nu se întâmplau anumite lucruri. Totul este un joc psihologic şi trebuie să îl accepţi. Este foarte greu de acceptat, dar şi când îl accepţi, îţi dai seama că este benefic. Iar în ceea ce priveşte sezonul şase în care am fost ca şi ispită, pot spune că a fost foarte real. De asta am şi acceptat să merg ca ispită pentru că totul a fost natural. Apropierile au fost foarte naturale, nu a fost nimic forţat.

„Trăieşti acolo un amalgam de emoţii pe care, în viaţa de zi cu zi, nu o să le întâlneşti niciodată”

Ce te-a determinat totuşi să revii la Insula Iubirii în calitate de ispită?

– În primul rând noua producţie, oamenii sunt foarte ok. M-a determinat mai mult ideea de naturaleţe, fără impuneri, nu ne impunea nimeni ce să spunem sau ce să facem. Efectiv s-a mers pe ideea să faci ce simţi. Naturaleţea asta m-a făcut curios. Şi mi-am zis că dacă voi interacţiona cu cupluri cu aceeaşi problemă pe care am avut-o şi eu, aş putea să le schimb un pic părerea şi să îi ajut.

Privind în urmă, ce rol ţi-a plăcut cel mai mult, cel de concurent sau cel de ispită?

– Bineînţeles că cel de ispită, ca şi rol. Dar ca şi trăiri, sentimente, ca şi experienţă, mi-a plăcut mai mult cel de concurent. Trăieşti acolo un amalgam de emoţii pe care, în viaţa de zi cu zi, nu o să le întâlneşti niciodată. Efectiv, este ca un carusel de emoţii.

Bogdan Ionescu, despre rolul de ispită la Insula Iubirii: „Încercam să caut ce aveam acasă în acele fete”

Dar nu ţi-a fost greu să încerci să te apropii de o fată pe Insulă, tu având acasă o fată pe care o iubeai?

– Mi-a fost foarte greu, recunosc. Cei din producţie chiar mi-au atras atenţia de câteva ori. Rolul meu de ispită ar fi trebuit să interacţioneze un pic mai mult cu persoanele de acolo, doar că aveam mai multe reţineri, eu având şi relaţie acasă. Îmi era greu pentru că încercam să caut ce aveam acasă în aceste fete şi nu exista absolut deloc. Şi-atunci îmi era un pic greu să interacţionez cu ele.

Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii, sfaturi pentru cuplurile care vor să îşi testeze relaţia: „Dacă ai de gând să mergi acolo şi să te închizi în tine, mai bine nu te duce”

Ce sfat le-ai da cuplurilor care vor să participe la Insula Iubirii?

– Le-aş da sfatul de a merge cu o inimă deschisă şi cu o minte deschisă. Dacă ai de gând să mergi acolo şi să te închizi în tine, mai bine nu te duce. Îţi pierzi şi timpul, pierzi şi timpul persoanelor care chiar lucrează la aceste proiect. Şi nu te bucuri de experienţă nici măcar cinci la sută. Iar dacă se întâmplă să se îndrăgostească acolo, să îşi urmeze sentimentele, nu este nimic greşit în asta. Înseamnă că asta trebuia să se întâmple, iar relaţia pe care tu o aveai şi despre care credeai că este ok, nu era aşa de fapt.

Mai ţii legătura cu foştii concurenţi?

– Da, sigur. Mai ţin legătura cu foşti concurenţi care au fost, la fel ca şi mine, cu partenerele în sezonul patru. De exemplu, ţin legătura cu Gojman, cu Iulian. Ţin legătura inclusiv cu concurenţi din sezonul şase, cu Sebastian care a fost fostul iubit al Cristinei, dar şi cu alte ispite. Se creează nişte legături de prietenie fără să vrei. Îţi petreci un anumit număr de ore cu ei, un pic rupţi de realitate, fără telefoane, şi nu poti să fii anti social.

Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii, în trecut, concurent şi ispită, în prezent, telespectator

Urmăreşti noul sezon Insula Iubirii? Cum e să priveşti emisiunea din faţa televizorului?

– Da, urmăresc. Chiar cunosc personal câteva persoane care sunt acolo, şi ispite şi concurenţi. Răzvan, băiatul care este cu Ema, îmi este o cunoştinţă, ne ştim din oraş, dar nu am interacţionat. Cât despre privitul din faţa micului ecran, pot să spun că îi înţeleg pe concurenţi, dar mă şi amuză pentru că nimeni nu se aşteaptă să se întâmple ce se întâmplă acolo.

ADVERTISEMENT