News

Bolnavii de la Spitalul Județean Craiova sunt obligați să-și cumpere singuri pastilele și materialele sanitare

Bolnavii internați la Spitalul Județean Craiova sunt nevoiți să-și cumpere singuri pastile și materiale sanitare, lucru recunoscut inclusiv de medici.
10.02.2023 | 21:45
Bolnavii de la Spitalul Judetean Craiova sunt obligati sasi cumpere singuri pastilele si materialele sanitare
Spitalul Județean Craiova, probleme cu aprovizionarea. Foto: Instituții Medicale
ADVERTISEMENT

O situație care nu e cu siguranță singulară în România, dar care a atras acum atenția presei după ce mai mulți pacienți ai spitalului s-au plâns că sunt puși să-și cumpere singuri materiale sanitare, inclusiv comprese sterile sau pansamente.

Bolnavii de la Craiova își cumpără singuri materiale sanitare

Așadar, Stelian Mogoantă, directorul medical al SCJU Craiova, a recunoscut că spitalul are mari probleme de aprovizionare. Din păcate această situație e valabilă pentru numeroase spitale din țară, în special din orașele mici.

ADVERTISEMENT

Lipsa materialelor din spitale ar fi cauzată de consumul nejustificat, dar și de furnizorii care rămân fără stocuri suficiente pentru aprovizionare. ”Înregistrăm în continuare disfuncționalități în aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare. Cauzele sunt legate, în general, de discontinuități ale acestora în piață, dar și de creșterea unor consumuri.

Analizăm cauzele acestor creșteri și încercăm să facem o predicție mai exactă a ceea ce au nevoie pacienții care se adresează spitalului, astfel încât să ne aprovizionăm corespunzător. Sunt distribuitori de medicamente care, la un moment dat, rămân fără un anumit medicament și nu mai reușesc să aprovizioneze spitalul.

ADVERTISEMENT

Cauzele sunt diverse: creșterea prețurilor, imposibilitatea aducerii lor în România într-un anumit moment, creșterea consumurilor neanticipate. Sunt disfuncționalități și în privința bugetului, mai ales că în prezent suntem plătiți la număr de cazuri rezolvate”, a transmis directorul medical al spitalului pentru craiovaforum.ro.

Sindicaliștii din Sănătate au protestat la începutul lunii împotriva acestor lipsuri din spitale, iar ministrul Alexandru Rafila i-a asigurat că vor fi luate măsuri. Între timp, ministrul sănătății a declarat război corupției din spitale și îi anunță pe oameni să nu mai acorde ”atenții” medicilor.

ADVERTISEMENT

”Este absolut inacceptabil. Sunt foarte tranşant, pentru că eu, personal – şi nu are legătură cu calitatea mea de ministru, are legătură cu calitatea mea de medic şi de om – nu cred că există vreo justificare pentru personalul medical, medici, asistente medicale sau personal de îngrijire, care să pretindă un bun material sau bani în schimbul unui serviciu medical.

Asta trebuie să fie categoric pentru toată lumea care lucrează în sistemul de sănătate, trebuie să fie regulă în mod evident. Nu putem şi nu avem niciun fel de motivaţie morală, etică, cum vreţi dumneavoastră, că nu vreau să intrăm în aspectele de natură penală, dar avem o conştiinţă, totuşi, şi avem o educaţie şi avem o responsabilitate ca oameni care lucrăm în sistemul de sănătate. Lucrul ăsta nu este acceptabil”, a transmis Alexandru Rafila la Prima TV.

ADVERTISEMENT

În România în fiecare zi mor 5 oameni din cauza infecțiilor nosocmiale din spitale. ”România raportează în prezent 1% din totalul cazurilor externate ca fiind infecţii asociate asistenţei medicale, în timp ce media la nivel european este de 7%”, a punctat ministrul sănătății.

ADVERTISEMENT