Brigitte Pastramă a decis că este cazul să facă câteva schimbări majore în ceea priveşte aspectul său fizic. Nu a stat prea mult pe gânduri şi a renunţat, pe rând, la toate artificiile care, cândva, considera că o fac mai frumoasă.
De când s-a mutat în Dubai, Brigitte Pastramă şi-a schimbat radical stilul de viaţă. Munceşte mare parte din zi, iar de răsfăţuri personale nici că mai are timp . De petreceri mondene sau evenimente fastuoase nici nu se mai pune problema.
Şi cum este o femeie de afaceri în toată regula, Brigitte a simţit nevoia şi de ceva schimbări în ceea ce priveşte înfăţişarea sa. S-a vrut mai naturală. Atât de naturală, încât a renunţat până şi la acidul din buze. Extensiile de păr genele şi unghiile false au rămas şi ele doar o amintire.
“Acidul din buze mi l-am scos pentru că nu îmi mai plăcea cum arătam. Dar le-am făcut în timp. Mai întâi, mi-am scos acidul din buze, apoi nu mi-am mai pus gene.
Nu am mai avut timp, pentru că muncesc în fiecare zi, de la ora 9:00 dimineața, care înseamnă 8:00. Vreau să spun că mă trezesc la ora 6:00 și de la 9:00 încep munca. Eu stau în Downtown Dubai și sunt aproape 30 de kilometri până în Arabian Ranches, unde am cumpărat casa. De aceea, ne trezim, ne pregătim și plecăm la treabă”, a dezvăluit Brigitte pentru viva.ro.
Lipsa timpului şi programul de lucru nu-i mai permit brunetei să piardă prea multe ore în faţa oglinzii sau în saloanele de înfrumuseţare. Aşa cum o făcea odinioară.
“Nu mai am timp nici să-mi fac unghiile, nu am timp nici de gene și nici de altceva. Extensiile le-am scos primele, deoarece am considerat că e cazul să mi se regenereze părul și am văzut că îmi stă bine fără ele”, a adăugat vedeta.
Cu buze naturale, păr mai scurt şi gene fără efect 3D, Brigitte se vede acum mai frumoasă. Semn că toate artificiile de care se folosea în trecut erau un simplu moft şi atât.
“Pentru că eu de mult timp nu am mai trăit fără gene și extensii, nu mai știam cum arăt fără ele. Și apoi m-am gândit ia să văd cum îmi stă și fără acid în buze. Și observ că îmi stă mult mai bine. Și, mă rog, mi-am dat seama că toate chestiile astea mă făceau mai urâtă, nu mai frumoasă. Cred că îmi stă mai bine fără aceste artificii”, a spus Brigitte Pastramă conform aceleiaşi surse.