Bruna Biancardi și Neymar jr. nu mai formează un cuplu. „Am rămas doar părinții lui Mavie”, a explicat frumoasa brunetă pe Instagram. Totul vine după ce fotbalistul lui Al Hilal a fost implicat în mai multe scandaluri amoroase în ultimul timp.
Aline Farias, model OnlyFans, s-a înscris pe lista deloc scurtă de domnișoare care pretind că au fost abordate de Neymar. Ba chiar a arătat mesajele cu tentă XXX în care brazilianul îi cerea poze și videoclipuri cu ea dezbrăcată.
Neymar nu a negat că a fost interesat de Farias, dar a ținut să facă o precizare foarte importantă. Care, spera el, l-ar fi absolvit de vină în ochii Brunei Biancardi. „Arată și data acelor mesaje. Le-am trimis acum foarte mulți ani”, a fost replica directă a lui Ney.
Nu a fost suficient, însă. Se pare că a fost picătura care a umplut paharul. De altfel, Neymar ar fi putut umple și câteva sticle dacă ținem cont de scandalurile amoroase în care a fost implicat în ultima perioadă.
De când Bruna Biancardi a născut-o pe Mavie, Neymar jr. a petrecut foarte puțin timp alături de cele două. A fost mai degrabă ocupat cu petreceri alături de prietenii din Brazilia. Presa internațională a scris recent chiar de un chef de pomină dat de Neymar jr. cu doar câteva zile înainte de a fi operat la genunchi.
A fost o petrecere care s-a întins pe parcursul unui întreg weekend, iar Neymar a driblat fin printre mai multe blonde care i-au căzut cu tronc. Asta în timp ce Bruna Biancardi era, alături de Mavie, la doar câteva case distanță.
„Este o chestiune privată, dar dacă tot sunt expusă zilnic la tot felul de știri și glume pe seama mea, vă informez că nu sunt într-o relație. Am rămas doar părinții lui Mavie, aceasta este singura legătură dintre noi doi.
Sper ca după acest anunț să nu mă mai legați pe mine despre știrile frecvente pe care le aveți. Vă mulțumesc”, a fost mesajul cât se poate de clar postat de Bruna Biancardi pe Instagram, chiar dacă nu a menționat numele lui Neymar jr.
Petrecărețul Neymar nu pare deloc afectat de despărțire, dar are mari probleme și pe plan profesional. A fost operat la genunchi după accidentarea gravă pe care a suferit-o la naționala Braziliei și nu va mai juca în acest sezon pentru Al Hilal. Aproape sigur va rata și Copa America, programată în vară.