Life

Cadoul fabulos primit de Luis Gabriel de la soție! E unic și costă zeci de mii de euro

Luis Gabriel a sărbătorit în mare fel împlinirea vârstei de 26 de ani, iar soția manelistului, Haziran, i-a luat un cadou scump.
08.11.2023 | 17:00
Cadoul fabulos primit de Luis Gabriel de la sotie E unic si costa zeci de mii de euro
Luis Gabriel a primit un cadou fabulos de la soția lui, Haziran. Foto: Instagram/ Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Luis Gabriel a împlinit de curând vârsta de 26 de ani și a dat o petrecere de zile mare! Unul din cele mai frumoase cadouri primite a venit chiar de la soția lui, Haziran.

Luis Gabriel, cadou fabulos de la soția lui!

Manelistul și-a cinstit prietenii la marele party dat de ziua lui, înainte să își sărbătorească și ziua de nume, azi, pe 8 noiembrie, la care a cântat, printre alții și cel supranumit ”regele” genului muzical pe care îl abordează, Florin Salam.

ADVERTISEMENT

Haziran a făcut o dezvăluire în exclusivitate pentru FANATIK despre cadoul pe care i l-a dăruit soțului ei, cel cu care are și un copil. Artista a spus că pentru ceasul care poate fi cumpărat cu zeci de mii de euro a strâns bani din timp. Luis Gabriel visa de mult timp la un asemenea obiect.

Inițial, un alt ceas-bijuterie i-a căzut cu tronc manelistului, ceas pe care nu a reușit să îl cumpere, însă s-a revanșat, în cele din urmă cu un Rolex. Ideea ceasului a apărut în mintea soției lui Luis Gabriel acum un an și ceva, după o sesiune de shopping, într-un mall.

ADVERTISEMENT

Atunci a aflat ce își dorește cu ardoare bărbatul ei și a păstrat în memorie visul pe care cântărețul îl are. S-a conformat și i-a luat cadoul mult visat, unul pentru care a făcut niște sacrificii din punct de vedere financiar.

Pentru darul oferit lui Luis Gabriel, Haziran a strâns puțin cureaua, având în vedere că atunci când iubitul ei a văzut ceasul pentru prima oară în mall nu își permitea să i-l cumpere.

ADVERTISEMENT

„Strânsesem bani pentru el”

„Acum un an și ceva eram cu el în mall și a văzut un ceas. I-a plăcut foarte mult. Doar că la momentul ăla nu am avut bani să-l cumpărăm. Era destul de scump. Nu era un Rolex. Era un ceas normal. Și am renunțat la idee. A rămas cu gândul la el. S-a vorbit despre el ceva timp.

Acum se apropia ziua lui și nu știam ce să-i iau. Mi-am adus aminte că văzuse el ceasul ăla atunci. Eu strânsesem bani pentru el. M-am dus în mall. Știam exact cât costă, cum arată, de la ce firmă, dar nu îl mai aveau pe stoc. Am renunțat, i-am luat altceva și am zis, poate, poate la anul reușesc să i-l iau”, a declarat Haziran, soția lui Luis Gabriel, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

„I-am făcut toate surprizele posibile”

Haziran ne-a zis că printre darurile cu care a fost bucurat de când e împreună cu Luis Gabriel se numără și o statuie. A primit și câteva portrete care l-au încântat nespus de mult pe cântărețul de muzică de petrecere. Ceasul cumpărat era una din surprizele pe care Haziran nu i-a mai făcut-o până acum lui Luis, căruia i-a oferit tot se putea de când sunt împreună.

„Acum, de vreo două săptămâni, vorbea despre un Rolex, să fie original și așa. M-am interesat și i l-am luat. Am reușit să îi iau cadoul pe care și-l dorea, de fapt. Plus că epuizasem toate ideile. Îi luasem tot ce se putea lua. I-am făcut toate surprizele posibile. Are până și statuie, și portrete. Am zis că e un cadou pe măsura lui”, ne-a mai zis Haziran.

 

ADVERTISEMENT