Life

Calendar ortodox 11 noiembrie: Sărbătoare cu cruce neagră. Ce să nu faci de Sfântul Mina

Sfântul Mina este prăznuit de creștini pe 11 noiembrie. Este una dintre cele mai importante sărbători, Sfântul Mina fiind ocrotitorul celor păgubiți și a celor care nu reușesc să se căsătorească.
10.11.2021 | 22:43
Calendar ortodox 11 noiembrie Sarbatoare cu cruce neagra Ce sa nu faci de Sfantul Mina
ADVERTISEMENT

Sfântul Mina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți egipteni din religia creștină. Potrivit legendei, acesta ar fi fost soldat egiptean în armata romană. A fost martirizat pentru că nu a dorit să renunțe la credința creștină.

Sfântul Mina este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 11 noiembrie.

În această zi există mai multe tradiții și obiceiuri care sunt respectate cu sfințenie de mulți români.

ADVERTISEMENT

Calendar ortodox 11 noiembrie: Sărbătoare cu cruce neagră

Sfântul Mina s-a născut în Nakiyos, aproape de Memphis, în prima jumătate a secolului al III-lea. Părinții săi au murit când copil. În anul 303 s-a alăturat armatei imperiale, după ce Dioclețian a emis un edict de persecutare a creștinilor. A părăsit armata și s-a retras în deșert, unde l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul. După un timp, a început să facă minuni.

După ce a participat la o sărbătoare păgână în Cotyaeum va fi întemnițat. Pentru că refuză să renunțe la credința sa, este schingiuit, i se taie mâinile și picioarele, apoi capul.

ADVERTISEMENT

Ce să nu faci de Sfântul Mina

Sfântul Mina este ocrotitorul păgubiților dar și al celor care vor să se căsătorească dar nu reușesc. Pe 11 noiembrie, femeile merg la biserică cu lumânări pe care le lipesc la sfeșnice cu capătul arzând în jos. Se spune că așa vor schimba gândurile dușmanilor.

Fetele fac același lucru sperând că vor câștiga inimile celor de care s-au îndrăgostit. De asemenea merg la biserică să se roage și cei care au fost păgubiți, înșelați în speranța că vor recupera ce au pierdut.

ADVERTISEMENT

Enoriașii nu au voie ca în această zi să iasă din biserică cu mâna plină. Deci nu trebuie să aibă obiecte, chiar dacă acestea au fost sfințite.

Rugăciune către Sfântul Mina

Există o rugăciune puternică ce se rostește în această zi.

“Preasfinte și întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primește această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor cu lacrimi fierbinți mă rog ție. Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea, vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu!

ADVERTISEMENT

Mă rog ție, Sfinte Mina, grăbește-te a mă ajuta cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea, că știu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele și chinuri înfricoșătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de Dumnezeu.

Fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit?

Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine să alerg la ajutorul tău, să cred că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor.

Și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg către tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubașul și scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile lăcașuri.

Roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului, si al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

ADVERTISEMENT