Andrei Vochin nu s-a lăsat impresionat de evoluțiile lui Petar Mamic la CFR Cluj, iar specialistul FANATIK SUPERLIGA a ajuns la părerea că Mario Camora își alege singur adversarul pe post. Cristi Balaj l-a lăudat pe croat și a dezvăluit că l-a remarcat inclusiv Edi Iordănescu.
O leziune musculară l-a scos din circuit pe Mario Camora în 2024, însă internaționalul român nu trebuie să își facă griji pentru concurență. Petar Mamic nu a arătat cea mai bună formă la gruparea din Gruia, iar Andrei Vochin a avut o remarcă amuzantă la FANATIK SUPERLIGA.
„Cel mai mare favorit al meu e Camora pentru că eu am impresia că CFR are un sistem de scounting bine pus la punct, dar cred că se ocupă de toate posturile, mai puțin cel de fundaș stânga care cade în sarcina lui Camora. Am impresia că el aduce fundașii stânga de la CFR Cluj”, a spus Andrei Vochin.
Răspunsul lui Cristi Balaj nu a întârziat să apară, iar președintele clujenilor mărturisește că evoluția lui Petar Mamic nu a fost cea mai bună. Oficialul din Gruia a dezvăluit că Edi Iordănescu l-a remarcat pe croat în stagiul de pregătire din Spania.
„Am înțeles substratul idei. În continuare ne bazăm pe Camora care are o leziune musculară ușoară li sunt convins că va reveni cât mai curând. Nu pot să vă dezvălui, dar mai avem în vedere un jucător pe acea poziție. Mamic la fel ca și El Kaddouri sunt jucători care nu au evoluat sau au evoluat mai puțin în ultimele șase luni.
Sunt convins că are nevoie de câteva meciuri pentru a-și găsi repere pentru că meciurile oficiale sunt diferite față de ceea ce se întâmplă la antrenamente. A fost remarcat prin centrălile pe care le are, noi l-am văzut la antrenament. Inclusiv Edi Iordănescu l-a remarcat. Era greu să nu fie remarcat”, a declarat Balaj
„Apropo de ironiile celor care au reacționat când au auzit că i-am prelungit contractul lui Deac și Camora. Echipa. Mutu, care a reușit să creeze acest suflu nou. Aveam nevoie de un șoc, s-a întâmplat, dar această victorie nu înseamnă nimic dacă nu legăm cu victorii și în următoarele partide. Avem Petrolul în deplasare și apoi acasă cu Rapidul.
Și mă bucur că avem soluții pe banca tehnică. Îmi pare rău că nu a jucat Avounou, dar sunt sigur că îi va veni rândul. În rest felicit jucătorii, staff-ul tehnic și pe Adi Mutu în mod special. Mă bucur pentru el că a debutat cu o victorie.
Terenul suferă la Cluj. A fost foarte, foarte rece în această iarnă. Terenul de antrenament este înghețat și am făcut antrenamente pe terenul de joc. S-a degradat și asta a pus amprentă pe joc. Un teren de calitate ajută la spectacolul fotbalistic”, a spus Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA, emisiune în direct în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul FANATIK.RO.