News

Campanie marca Piedone: Sărituri pe trambulină și atacuri la contracandidați pe Facebook

Cristian Popescu Piedone se promovează sărind pe trambulină la locurile de joacă reabilitate și atacându-și rivalii în postări pe rețelele sociale.
18.04.2024 | 12:47
Campanie marca Piedone Sarituri pe trambulina si atacuri la contracandidati pe Facebook
Cristian Popescu Piedone a testat trambulina unui loc de joacă pentru copii Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

După băi de mulțime în piețe și parcuri și vizite pe șantierele din Sectorul 5, candidatul PUSL a trecut la sărituri pe trambulină. Cristian Popescu Piedone a testat unul dintre echipamentele unui loc de joacă reabilitat și a publicat înregistrarea pe pagina sa de Facebook.

Campanie marca Piedone

În postarea care însoțește imaginile, primarul de la Sectorul 5 nu a ratat ocazia de a-l ataca pe unul dintre contracandidații săi la Primăria Capitalei, actualul edil general Nicușor Dan.

ADVERTISEMENT

„Când primarul general cerșește, în Sectorul 5 se muncește! Echipa Piedone și-a îndeplinit încă o promisiune! Am finalizat încă un proiect pentru comunitatea Sectorului 5!

Am adus confort pentru cetățean și plus valoare sectorului nostru! Împreună cu oamenii buni, FACEM IMPOSIBILUL POSIBIL! Cu respect, primarul Piedone”, a scris miercuri edilul de la Sectorul 5.

ADVERTISEMENT

Atacuri la contracandidați pe Facebook

Joi, a fost rândul candidatului PSD-PNL să fie „înfierat” într-o postare pe pagina lui Cristian Popescu Piedone, care se autointitulează „doctor în Administrație Publică”.

„Salut, oaie! Îți vorbește Peppa Pig! Oaie, aud că, de la o vreme, îți tremură genunchii în vis și te trezești mereu speriat de-o ROABĂ.

ADVERTISEMENT

Nu-s prelat, să-ți recomand mătănii… Nici vraci nu sunt, să-ți tulbur jurământul.. Dar vreau să te ajut prin câteva rânduri: Oaie, mă rog la Bunul Dumnezeu să le dea sănătate, imunitate la stafilococi și putere financiară pacienților care ajung, de nevoie, în spitalul tău și în clinica ta!

Eu, ca gospodarul primăvara! Cu roaba, cu lopețile prin cartiere… Treburi comunitare, “finule”. Nu mai țuguia năsucul când mă vezi cu roaba prin oraș! Poate că d-aia visezi roabe…! Că ditamai parcul ăla din fața spitalului, cu roaba, cu sapa și cu lopata l-am făcut mare bijuterie! Dacă nu roboteam cu roaba, măi oaie, vedeai și acum lângă spital tot buruieni, gunoaie și șobolani!

ADVERTISEMENT

Lasă mulțumirile și smiorcăiala, oaie, că doar nu ți-am făcut parcul cadou! Să-l stăpânească oamenii, sănătoși, să n-aibă parte de tine în viață!

Oaie, aud că m-ai sunat cu taxă inversă, acum o vreme! M-ai pârât la televizor și te-ai victimizat că nu ți-am răspuns? Oaie, ține minte: nu obișnuiesc să răspund la numerele necunoscute! Află însă despre mine că sunt bine și am prieteni mulți!

Nici frumos până la douăzeci de ani n-am fost, nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la șaizeci nu m-am făcut, vorba aia! Dar sufletul mi-e tânăr și inima zglobie! De-ți par bătrân, atât îți spun: ca tine, doar dacă strănut, spulber, pe zi, peste o mie!

La epilog, îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul: Halatul? Cât e, ‘finule’, halatul? Primarul tău general, PIEDONE (doctor în Administrație Publică Locală)”, este mesajul adresat medicului Cătălin Cîrstoiu.

ADVERTISEMENT