Protv continuă tradiția difuzării, în perioada Crăciunului, a filmului de comedie ”Singur acasă”. Cei care nu vor putea urmări seria pe acest post de televiziune, au ca opțiune o platformă.
Chiar dacă va transmite din nou ”Singur acasă”, Protv a mai schimbat puțin lucrurile, în ceea ce privește intervalul orar. Mai exact, filmul se va difuza de această dată la jumătatea lunii decembrie și nu în prima, așa cum obișnuia.
Prima parte din peliculă se va putea urmări pe data de 17 decembrie, la ora 20:00, iar a doua pe data de 24 decembrie, tot de la ora 20:00.
De asemenea, și platforma Disney + va pune la dispoziția publicului comedia ”Singur acasă”, care îl are în rol principal pe actorul Macaulay Culkin, în prezent în vârstă de 42 de ani.
”Singur acasă” a fost transmis anual pe Protv, cu excepția anului 2021, când Antena 1 a cumpărat drepturile pentru film.
Seria ”Singur acasă” s-a transmis pentru prima oară în anul 1990. ”Kevin” a devenit astfel faimos în întreaga lume, datorită umorului său.
Puțini știu faptul că actorul Macaulay Culkin, în pofida celebrității, nu a avut o copilărie ușoară. Starul internațional provine dintr-o familie săracă și cu alți 6 frați: Kieran, Rory, Quinn, Shane și Dakota.
Din nefericire, Dakota a murit într-un accident rutier, iar o altă soră a actorului, dintr-o altă relație a tatălui său, s-a stins din viață din cauza unei supradoze.
Într-un interviu din 2018, pentru Vanity Fair, Macauly Culkin a mărturisit că nu obișnuiește să se uite la filmul care l-a consacrat, așa cum o fac fanii săi.
”Nu mă uit la el atât de des. Am întâlnit oameni care voiau să se așeze și să se uite cu mine, ceea ce este atât măgulitor, cât și înfiorător”, a declarat, printre altele, Macauly Culkin, pentru Vanity Fair.