Life

Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului în 2022. Câte zile durează, de fapt

Iată când începe Postul Adormirii Maicii Domnului în 2022. Câte zile durează, de fapt, unul dintre cele mai importante posturi ale creștinilor ortodocși?
11.07.2022 | 10:59
Cand incepe Postul Adormirii Maicii Domnului in 2022 Cate zile dureaza de fapt
Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului în 2022
ADVERTISEMENT

Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Mării este unul dintre cele mai importante posturi pe care creștinii ortodocși trebuie să le țină pe parcursul anului. Are o durată fixă, de două săptămâni.

Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului în 2022

Credincioșii trebuie să știe că Postul Adormirii Maicii Domnului este în aceeași perioadă în fiecare an. Acesta începe pe 1 august și se termină pe 14 august.

ADVERTISEMENT

Este unul dintre cele mai importante posturi de peste an, fiind mai scurt și mai puțin aspru decât Postul Paștelui sau al Crăciunului.

Acest post îi pregătește pentru cele două mari praznice care au loc în august. Este vorba despre Schimbarea la Față, care are loc pe 6 august, și de Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august.

ADVERTISEMENT

Postul Adormirii Maicii Domnului este stabilit de Biserică pentru reamintirea virtuților Fecioarei Maria și a postului cu care s-a pregătit, conform tradiției, pentru trecerea la cel veșnice.

Lunea, miercurea și vinerea se consumă doar mâncare uscată, dar numai după ora 15.. Marțea și joia se pot consuma legume fierte, fără untdelemn. Sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.

ADVERTISEMENT

Nu se consumă alimente care au origine animală. Pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față, este dezlegare la pește.

Nu se consumă alcool și nu se fumează. Totodată, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.

ADVERTISEMENT

Rugăciunea care se rostește în Postul Adormirii Maicii Domnului

Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi: „Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin.”

ADVERTISEMENT