News

Când s-ar putea redeschide restaurantele în București. Anunțul prefectului Capitalei

29.04.2021 | 21:14
Cand sar putea redeschide restaurantele in Bucuresti Anuntul prefectului Capitalei
ADVERTISEMENT

Prefectul Capitalei a făcut un anunț important privind momentul când s-ar putea redeschide restaurantele în București. Mesajul vine în contextul în care numărul de cazuri a scăzut în ultimele zile.

Astfel, Alin Stoica, prefectul Bucureștiului, a transmis că săptămâna următoare s-ar putea lua noi măsuri de relaxare în București. Printre acestea se află deschiderea restaurantelor în interior, la o capacitate de 30% și deschiderea sălilor de spectacole, conform știrile ProTV.

ADVERTISEMENT

”Vom aştepta un pic să vedem că trendul de scădere se menţine şi nu este niciun fel de pericol să se întoarcă”, a transmis prefectul.

Restaurantele din București s-ar putea redeschide săptămâna viitoare. Care este condiția

O nouă relaxare a restricțiilor va avea loc, însă, doar dacă incidența cazurilor de Covid-19 se va menține sub 3 la mia de locuitori, a anunțat Alin Stoica.

ADVERTISEMENT

Potrivit legislaţiei, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 22,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

“Vom aştepta să vedem că este o coborâre constantă. (…) Aici nu avem marjă, la 3 la mie, şi atunci trebuie să aşteptăm un pic şi probabil că vom aştepta 48 de ore până când vom lua o decizie. (…)

ADVERTISEMENT

Nu va fi o reacţie atât de rapidă cum a fost la 3,5 la mie, ci vom aştepta un pic să vedem că trendul de scădere se menţine şi nu este niciun fel de pericol să se întoarcă.

(…) Dacă trendul se menţine descendent, avem 48 de ore la dispoziţie să ne întrunim în Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă şi să luăm hotărârea”, a declarat ulterior prefectul Alin Stoica pentru Agerpres.

ADVERTISEMENT

La raportarea de joi, Bucureştiul a rămas în zona roşie, cu 3,09 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori. Este o scădere faţă de ziua anterioară, când incidenţa a fost de 3,12.

ADVERTISEMENT