România a reuşit o performanţă uriaşă în voleiul masculin. “Tricolorii” au câştigat cu 3-2 meciul împotriva Croaţiei şi s-au calificat în sferturile de finală de la Campionatul European.
Reprezentativa ţării noastre a început excelent partida şi a controlat autoritar primele două seturi, pe care le-a şi câştigat. Adversarii au avut o revenire de orgoliu şi au reuşit să egaleze, după un set patru de infarct, încheiat 28-26.
Dar, elevii lui Sergiu Stanciu şi-au păstrat lucididatea şi au controlat setul decisiv, pe care l-au câştigat cu scorul de 15-12. Au trecut 40 de ani de la ultima calificare a României în sferturi la un Campionat European.
În următorul meci, România va evolua împotriva învingătoarei din duelul Bulgaria – Franţa. Confruntarea se va disputa la Varna, luni, 11 septembrie. Este cel mai important meci al “tricolorilor”, în ultimele decenii.
Preşedintele Federaţiei Române de Volei, Adin Cojocaru, a declarat la finalul meciului că obiectivul naţionalei noastre era un loc în optimile de finală,
„Eu cred că a răsărit din munca lor, din felul în care au reușit să se mobilizeze și datorită regulii folosirii celor doi români din teren.
Obiectivul nostru real a fost să ajungem în optimi! După meciul cu Franța, au primit mai multă constanță, a crescut valoarea lor în ceea ce privește concentrarea.
Este o realizare mare, de care ne bucurăm! Privim cu încredere spre următorul meci și o să fim concentrați la fel ca până acum”, a mai spus Adin Cojocaru la Orange Sport.
România a reuşit să învingă Franţa, campioană olimpică, la acest turneu final. A fost o victorie extraordinară care a bătătorit drumul “tricolorilor” spre optimile de finală. Iar visul continuă.