News

Când va fi gata inelul sudic al Autostrăzii A0. Ministrul Transporturilor, vești bune pentru bucureșteni

Ministrul Transporturilor a anunțat când va fi terminat inelul sudic al Autostrăzii A0.
19.05.2021 | 19:08
Cand va fi gata inelul sudic al Autostrazii A0 Ministrul Transporturilor vesti bune pentru bucuresteni
ADVERTISEMENT

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă a mers pe șantier să vadă în ce stadiu sunt lucrările la Autostrada de Centură București-Sud.

Tot inelul sudic al Autostrăzii A0 va fi dat în folosință în anul 2024.

Când va fi gata inelul sudic al Autostrăzii A0

Autostrada de Centură București (A0) va arăta cu totul altfel față de ceea ce există în prezent, un drum plin de gropi. Șoferii vor putea circula pe întregul inel sudic din 2024.

ADVERTISEMENT

“Lotul 2 al Autostrăzii A0 este început anul trecut. Lotul 1 are autorizație doar din februarie”, a declarat Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă trage și un semnal de alarmă pentru că nu dorește ca lucrările să fie întârziate.

ADVERTISEMENT

“Principala problemă este accesul la sursele de materiale, acele balastiere. Sunt niște avize care încă așteaptă alte autorități ale statului. În rest, sunt ridicate structurile, se lucrează la picioarele de pod.

Ritmul la care trebuie să ajungă șantierul trebuie să crească. Nu avem o problemă acum, dar ar putea deveni o problemă dacă nu crește. Din discuțiile pe care le-am avut cu constructorul și din experiența mea, principalul factor limitator este accesul la aceste surse de materiale. Sperăm să se rezolve în zile, poate maximum săptămâni și să crească ritmul pe aceste șantiere”, a mai spus ministrul.

ADVERTISEMENT

Autostrada este împărțită în mai multe loturi

Autostrada de Centură București (A0) a fost împărțită în mai multe tronsoane.

“Și-au asumat un termen de livrare pentru o parte din Lotul 2 la sfârșitul anului viitor. Important e să punem semințele și să culegem roadele la finalul anului viitor. Se va putea circula complet pe Lotul 2. Lotul 1 a început abia acum două luni. În 2023, semi-inelul sudic va fi complet, iar în 2024 pe întregul inel”, a declarat Cătălin Drulă.

Probleme au fost la Lotul 3 unde lucrările au fost întârziate.

„Dincolo de loturile 1 și 2 este lotul 3, care completează semi-inelul sudic. Acolo lucrările vrem să înceapă luna viitoare, în iunie – este un contractor grec care a trecut prin anumite dificultăți în ultimul an, înțelegem că este o schimbare de management, o injecție de capital care s-a făcut chiar recent, săptămânile acestea”, a mai spus ministrul.

ADVERTISEMENT