Sport

Jandarmeria nu i-a lăsat fără arsenal. Torțe și fumigene la Dinamo – Petrolul. Update

Jandarmeria a încercat să dea peste cap spectacolul pirotehnic pregătit de PCH, iar fanii au fost controlați la sânge la intrarea pe stadion, Incidente la porți
26.08.2023 | 22:02
Ploieștenii, torțe la meciul cu Dinamo
ADVERTISEMENT
26-08-2023
19:06

Fumigene date de dinamoviști, ploieștenii răspund cu zeci de torțe

Jandarmeria a anunțat că a descoperit mai multe torțe și fumigene pe care fanii dinamoviști voiau să le aprindă cu Petrolul. Dar arsenalul “ultrașilor” a rămas unul impresionant, mai ales pentru ploieșteni.

După câteva minute de protest la modificările de lege care ar trimite fanii la închisoare pentru torțe și fumigene, cele două peluze s-au dezlănțuit. Dinamoviștii au dat câteva fumigene, iar răspunsul ploieștenilor a venit prompt.

Zeci de torțe au zburat din peluza Petrolului, o parte dintre ele pe teren. Jocul a fost întrerupt pentru câteva minute, din cauza fumului dens.

26-08-2023
17:51

Controale stricte și incidente la intrarea pe stadion

Jandarmeria Română anunța încă dinainte de meci că măsurile de securitate vor fi foarte stricte și vor exista controale suplimentare, ceea ce s-a și întâmplat. 

Ultrașii celor de la Petrolul au fost opriți la intrarea pe stadion, unde s-a format o coadă. A existat și un conflict verbal între mai mulți suporteri și forțele de ordine. Nici fanii dinamoviști de la tribune nu au scăpat de controlul corporal. 

26-08-2023
17:04

Suporterii lui Dinamo au început să vină la stadion

Fanii lui Dinamo au început să apară în jurul stadionului „Arcul de Triumf”, care mai de care cu steaguri, fulari și tricouri în culorile echipei favorite. Se anunță o atmosferă incendiară, deși Jandarmeria Română le-a dat peste cap planurile ultrașilor. 

Cu o oră și 45 de minute înainte de startul partidei, străzile din jurul stadionului și mănăstirii Cașin au început să se anime. Dinamo – Petrolul e derby-ul zilei în SuperLiga și începe la ora 21:45.

26-08-2023
10:35

Sold-out la Dinamo - Petrolul!

Dinamo a anunţat că meciul împotriva Petrolului de pe stadionul “Arcul de Triumf” este sold-out. Astfel, la meci vor participa 8500 de spectatori, cât este capacitatea arenei din nordul Capitalei: 

“Dinamo 1948 București – Petrolul Ploiești este SOLD OUT! Mulțumim spectatorilor pentru interesul arătat. Rugăm suporterii să aibă asupra lor actul de identitate și să evite aglomerația prin a fi prezenți din timp la stadion.

După 8 ani, Dinamo – Petrolul revine pe prima scenă a fotbalului românesc. Vă așteptăm pe ”Arcul de Triumf” pentru a mai scrie o filă în istoria duelului de tradiție”, se arată în comunicatul “câinilor”. 

26-08-2023
10:14

Încă un set de fumigene găsit de Jandarmerie pe "Arcul de Triumf"

După captura din cursul zilei de vineri, Jandarmeria a mai găsit un set de fumigene în zona Peluzei Nord de pe “Arcul de Triumf”, înainte de meciul Dinamo – Petrolul. Comunicatul oficial: 

“În contextul meciului de fotbal dintre echipele FC DINAMO București și FC PETROLUL Ploiești, în această dimineață au continuat activitățile de verificare a arenei sportive Arcul de Triumf, unde urmează a se disputa evenimentul sportiv.

Aceste demersuri au avut drept scop prevenirea introducerii de materiale interzise în arena sportivă, având la bază și modul de manifestare al suporterilor celor două echipe, pe timpul meciurilor anterioare.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate alte materiale pirotehnice, depozitate în zona Peluzei Nord, cu scopul de a fi folosite în timpul meciului.

În acest sens, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, iar materialele pirotehnice în cauză au fost ridicate în vederea confiscării și predării către organele abilitate să continue cercetările.

Subliniem faptul că deținerea sau folosirea de materiale pirotehnice interzise constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicatul Jandarmeriei. 

Captura Jandarmeriei
Captura Jandarmeriei
Captura Jandarmeriei
Captura Jandarmeriei

25-08-2023
15:49

Dinamo, reacție rapidă după anunțul Jandarmeriei

Clubul Dinamo a reacționat prompt după descoperirea Jandarmeriei Române: „În urma evenimentelor petrecute astăzi și a descoperirilor făcute de Jandarmeria Română în legătură cu anumite materiale pirotehnice, clubul Dinamo 1948 dorește să întărească elementele și precizările din acest comunicat despre eticheta suporterilor, adăugând faptul că organizația se separă și nu susține astfel de activități. Rugăm spectatorii să fie temperați, echilibrați, astfel încât să ne bucurăm împreună de fotbal pe ”Arcul de Triumf” și alte stadioane deosebite ale țării.


Fotbalul este pentru suporteri, apreciem spectacolul, iubim fotbalul împreună, însă conduita și regulamentele impuse de către autoritățile competente trebuie respectate și onorate. Vă mulțumim!”, a scris conducerea clubului, într-un comunicat fulger.

Dinamo și Petrolul au cei mai periculoși ultrași din Liga 1, iar partida este considerată un derby și una cu grad ridicat de risc de către Jandarmeria Română. Instituția a decis să facă mai multe controale înainte de meci și au descoperit mai multe materiale pirotehnice ascunse.

Jandarmeria Română a depistat torțe ascunse în toaletele de pe stadionul „Arcul de Triumf” înainte de Dinamo – Petrolul

Jandarmeria Română a făcut o „captură” importantă înainte de partida dintre Dinamo și Petrolul„În contextul meciului de fotbal dintre echipele FC DINAMO București și FC PETROLUL Ploiești, din data de 26.08.2023, echipe mixte din cadrul Jandarmeriei Capitalei și Poliției Capitalei au desfășurat activități de verificare a arenei sportive Arcul de Triumf, unde urmează a se disputa evenimentul sportiv.

ADVERTISEMENT

Aceste demersuri au avut drept scop prevenirea introducerii de materiale interzise în arena sportivă, având la bază și modul de manifestare al suporterilor celor două echipe, pe timpul meciurilor anterioare”, se arată în comunicatul instituției.

Cu autoritățile și conducerea clubului cu ochii pe ultrașii dinamoviști, aceștia au încercat să introducă torțe și fumigene dinaintea meciului: „În urma verificărilor efectuate, au fost identificate materiale pirotehnice depozitate în tavanele toaletelor, cu scopul de a fi folosite în timpul meciului.

ADVERTISEMENT

În acest sens, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, iar materialele pirotehnice în cauză au fost ridicate în vederea confiscării și predării către organele abilitate să continue cercetările.

Subliniem faptul că deținerea sau folosirea de materiale pirotehnice interzise constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare”.

ADVERTISEMENT

Dinamo și Petrolul au 155 ultrași interziși la derby

Jandarmeria Română a precizat și că 155 de ultrași nu pot intra pe stadion la meciul dintre Dinamo și Petrolul. „Câinii” au cel mai mare număr de fani interziși dintre toate echipele: 105, urmată chiar de Petrolul, cu 50 de fani.

„Accesul suporterilor oaspeți se va realiza sub îndrumarea forțelor de ordine, după efectuarea unui control riguros efectuat de către Jandarmerie și societatea specializată de protecție și pază.

ADVERTISEMENT

Subliniem faptul că un număr de 105 suporteri gazdă și 50 de suporteri oaspeți se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal, sens în care posibila lor încercare de a intra în incinta arenei sportive constituie infracțiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare”.

Galeria ploieștenilor are ca punct de adunare, parcarea din fața Romexpo, din apropierea stadionului „Arcul de Triumf”. Totodată, forțele de ordine vor lua și alte măsuri speciale: „Din rațiuni de siguranță, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare”.

Dinamo riscă să fie suspendată dacă vor fi incidente la meciul cu Petrolul

Dinamo a primit o amendă de 5.000 de lei după ce un suporter de la tribuna a doua l-a lovit în cap cu un pahar de apă pe arbitrul Orbuleț. o pedeapsă considerată de unele voci, mult prea permisivă.

În cazul în care vor exista incidente la derby-ul cu Petrolul, Dinamo ar putea avea terenul suspendat. Toate acestea se întâmplă în contextul în care conducerea clubului le-a cerut în mod explicit fanilor să nu mai creeze probleme și au emis un amplu comunicat în acest sens.


  • 3,55 este cota oferită de WIN2 pentru pronosticul „X solist” la meciul Rapid – Dinamo

ADVERTISEMENT