News

Casa de Pensii a recalculat deja 70% din dosare în pregătire pentru noua lege a pensiilor. „O parte din pensionari vor primi în plus”

Președintele Casei de Pensii a anunțat că instituția pe care o conduce se află în plin proces de re-evaluare a tuturor celor 4,7 milioane de dosare de pensionare
19.11.2022 | 21:49
Casa de Pensii a recalculat deja 70 din dosare in pregatire pentru noua lege a pensiilor O parte din pensionari vor primi in plus
Guvernul va modifica Legea Pensiilor. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Declarațiile șefului Casei de Pensii vin în contextul în care Legea pensiilor urmează să fie modificată după ce România s-a angajat prin PNRR să modifice această legislație pentru a elimina inechitățile din sistem, pensiile minime urmând să crească pentru a depăşi riscul de sărăcie.

Casa de Pensii re-evaluează toate dosarele

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, a declarat sâmbătă la postul Antena 3 că până în acest moment instituția pe care o conduce a terminat de re-evaluat circa 70% din cele 4,7 milioane de dosare de pensionare. El a explicat că acest proces are loc în pregătirea schimbării legislației în domeniu, jalon asumat de România prin PNRR, și care ar trebui finalizat până la finalul acestui an.

ADVERTISEMENT

„Avem 4,7 milioane de dosare în plată și în momentul de față ne apropiem de un procent de 70 %, aducă 3.160.000 de dosare în momentul de față le avem digitalizate. Dar nu este vorba numai de digitalizare, este vorba de acest proces de evaluare a dosarelor de pensii care se face în baza Legii 127.

În principal, această procedură urmărește ca stagiile de cotizare ale fiecărui pensionar să fie foarte clar evidențiate, și anume în stagii de cotizare contributive, stații de cotizare asimilate și stagii de cotizare necontributive”, a declarat Daniel Baciu.

ADVERTISEMENT

Acesta a explicat că evidențierea stagiilor de cotizare va permite aplicarea imediată a noii legi a pensiilor astfel ca, odată ce legislația va fi modificată, Casa de Pensii să poată plăti pensiile în baza noii formule de calcul.

„Dacă avem această bază de date cu evidențierea foarte clară a acestor stagii de cotizare, putem efectiv să aplicăm noua lege a pensiilor, care iar va avea o componentă foarte importanță, esențială, zic eu, și anume contributivitatea, astfel încât nouă act normativ să se ia în calcul efectiv aceste stagii pe care le vom avea foarte clar evidențiate.

ADVERTISEMENT

Este vorba de ultimii 20 de ani în care s-au adunat aceste inechități, în sensul că avem pensionari în plată care au ieșit la pensie pe legislații diferite la momentele respective și avem pensionari cu cuantumuri diferite în plată și având aceeași stagiu de cotizare care e, de fapt, cea mai importantă inechitate”, a mai declarat președintele Casei de Pensii.

Ce cuantum se va aplica la calculul pensiilor

Actuala legislație prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii, dar este luată în calcul şi varianta din legea 127, respectiv un minim de cotizaţie de 10 ani, şi 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă. Un alt aspect important este că din septembrie 2023 nu va mai putea fi cumpărată vechimea în muncă.

ADVERTISEMENT

Șeful Casei de Pensii a explicat că în acest moment calculele din dosare se fac după trei legi distincte și de aceea multă lume a acuzat instituția că pensiile sunt calculate greșit.

„Până la urmă este vorba despre raportarea la stagii de cotizare diferite. De fapt, vorbim de legea 3/1977 vorbim de legea 19/ 2000 și de actuala lege 263 care este în vigoare, care fiecare din aceste 3 legi au avut calculul lor a s-a raportat la stagii diferite de cotizare începând de la 25 de ani 30 de ani și respectiv 35 de ani cât este în prezent.

Deci, practic, avem pensionari în plată care au ieșit pe legea 19/2000 care s-a raportat la un stagiu de cotizare mai mic. Avem pensionari în plată care s-au ieșit actual pe legea 263/ 2010 care a intrat în vigoare de la 1/ ianuarie 2011, unde raportarea se face la 35 de ani prin stagiu complet de cotizare.

Și din acest motiv avem cuantumuri diferite pentru că calculul pensiei, calcului punctajului mediu anual s-a raportat la stagii de cotizare diferite, care erau evident în vigoare la vremea respectivă”, a mai declarat”, Daniel Baciu.

Acesta a precizat că toate aceste calcule trebuie finalizate până la sfârșitul anului și că așteaptă să vadă care va fi formula prin care se vor elimina toate aceste inechități.

„Evident că în urma acestei recalculări, asta urmărim cu toții, că acele pensii care sunt în interiorul aceluiași număr de puncte și au un cuantum inferior celor care au ieșit cu o pensie mai mare să fie adus la același cuantum.

Deci, după această recalculare, o parte din pensionari vor primi în plus la pensie în funcție de data ieșirii la pensie pentru a reuși să facem o aplatizare, în sensul că la aceleași contribuție egală să avem pensii egale în plată.

Da, dacă reușim să terminăm în termen acest proces de evaluare, cu siguranță vom și avem, bineînțeles și noua lege adoptată, recalculare va fi foarte facilă de făcut dacă reușim să încheiem acest proces de evaluare a dosarelor de pensii în decembrie când vin pensiile”, a mai precizat președintele Casei de Pensii, care a subliniat că toate aceste modificări și valori noi trebuie introduse în sistem pentru a putea achita pensiile începând cu 1 ianuarie 2023.

ADVERTISEMENT
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”,...
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”, antrenorul lui Rangers nu s-a putut abține!
O nouă înfrângere pentru Emma Răducanu. De ce i-a fost luată „bijuteria” de...
O nouă înfrângere pentru Emma Răducanu. De ce i-a fost luată „bijuteria” de 180.000 de euro
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene...
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene și-a ținut promisiunea față de fratele și tatăl său dispăruți în teribilul incendiu: "E jucător de bază la Steaua!"
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Greșeala comună legată de ciocolată. Nu în frigider se păstrează cel mai bine
Greșeala comună legată de ciocolată. Nu în frigider se păstrează cel mai bine
Am început să plâng, îmi era frică!! Daiana de la Insula Iubirii, acuzații...
Am început să plâng, îmi era frică!! Daiana de la Insula Iubirii, acuzații dure la adresa lui Radu Vâlcan. Ce îi făcea la filmările din Thailanda
DONALD TRUMP dă o mare LOVITURA! S-a aflat cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE...
DONALD TRUMP dă o mare LOVITURA! S-a aflat cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE SUA
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani...
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Mascați de la Anticorupție filmați când rețin un suspect, într-un McDonald’s din București:...
Mascați de la Anticorupție filmați când rețin un suspect, într-un McDonald’s din București: „Nu filma, e o acțiune a noastră și e posibil să faci mai mult rău”| VIDEO
Afacerea deschisă în ţară de Florida și Mihai, după zeci de ani de...
Afacerea deschisă în ţară de Florida și Mihai, după zeci de ani de muncă în Spania. Preţurile ajung şi la 15.000 de lei
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată...
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie...
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie din România. A omorât 5 oameni, iar soția și fiica au fost printre victime: „Am ales ce-a fost mai rău”