Un autoturism Dacia 1300 fabricat în iunie 1975 a fost scos la vânzare pe unul dintre cele mai vizitate site-uri de automobile second-hand din Germania.
Maşina este fabricată la Mioveni în urmă cu 46 de ani și se află într-o stare excelentă. Poate fi o adevărată bijuterie pentru nostalgici sau pentru colecționari.
Autoturismul este alb și este vândută pe site-ul mobile.de către o firmă din oraşul german Bitterfeld-Wolfen, aflat la 35 de kilometri de Leipzig. Prețul pentru această Dacia 1300 este unul spectaculos.
M&S Fahrzeughandel Wolfen, firma care vinde mașina, nu mai puţin de 12.490 de euro pentru această Dacia 1300, conform Gândul.
Conform anunţului postat site-ul german, autoturismul este certificat ca model istoric şi are doar 7.900 kilometri parcurşi.
Caroseria arată impecabil, iar volanul este de culoare albă. Tapiţeria este originală din 1975.
După cum precizează firma, mașina poate fi achiziţionată şi în rate în decursul a 60 de luni.
Conform informaţiilor prezentate de către vânzător, maşina a mai avut un singur proprietar și a fost înmatriculată pentru prima oară în luna iunie a anului 1975.
Autoturismul are un motor de 1.298 centimetri cubi pe benzină şi 52 de cai-putere. Maşina are norma de poluare Euro 4.
Mașina este spectaculoasă pentru colecționari. Vânzătorul spune că modelul a aparţinut bunicului său şi că este ţinut în garaj de mai mulţi ani.
Autorismul are lumini de ceaţă, radio, tapiţeria originală din 1975, cauciucuri de vară şi nu a avut vreodată un accident.
Un alt aspect important pentru viitorul cumpărător este faptul că mașina este oferită la vânzare cu mai multe piese de rezervă. Totodată, toate documentele privind istoricul său şi reviziile efectuate.