Life

Cătălin Botezatu, un nou control în Turcia. De ce a ajuns pe mâna medicilor

Cătălin Botezatu a fost nevoit zilele trecute să plece din nou la clinica din Turcia, acolo unde este urmărit de doctori de mai bine de doi ani.
19.10.2021 | 22:20
Catalin Botezatu un nou control in Turcia De ce a ajuns pe mana medicilor
Cătălin Botezatu, un nou control în Turcia. De ce a ajuns pe mâna medicilor. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

De când are probleme de sănătate designerul merge în străinătate pentru a se trata sau pentru diferite controale. La fel a făcut și acum când a făcut niște analize de rutină la inimă.

Vedeta a ajuns pe mâna doctorilor din nou, fostul jurat de la „Bravo, ai stil” precizând că 14 cadre medicale l-au consultat și și-au spus părerea legat de afecțiunea de care suferă.

ADVERTISEMENT

Cătălin Botezatu a trebuit să stea în spital timp de 3 zile ca la final medicii respectivi să se pună de comun acord legat de un tratament pentru el, dar și un regim special.

Cătălin Botezatu, încă o dată pe mâna doctorilor turci

Celebrul creator de modă a fost extrem de emoționat la ultimul control din Turcia, acolo unde medicii i-au interzis să mai consume carne roșie. De asemenea, trebuie să fie atent la stres.

ADVERTISEMENT

Regimul alimentar este unul compus din foarte multe fructe și legume, iar lichidele nu trebuie să lipsească nici ele din viața de zi cu zi a vedetei de la Kanal D.

„Inima e ok, am avut pentru prima ocazia să văd 14 medici unde am văzut cum aceștia m-au controlat pe rând timp de trei zile, după care au stat la o masă rotundă și au proiectat pe un ecran imens.

ADVERTISEMENT

Fiecare și-a dat cu părerea, dându-mi un verdict medical comun și o medicamentație comună. Am fost extrem de emoționant când îi vedeam, le puneam și întrebări.

Am primit răspunsuri care mă interesau, trebuie să vă controlați permanent, să vă faceți controale permanente, nu știi niciodată dacă ești bolnav sau nu.

ADVERTISEMENT

Din păcate da, nu am voie să mănânc carne roșie, vită, adio, trebuie să mănânc mai multe legume, fructe, foarte multe lichide, în urma acelei operații se pot afecta rinichii. 

Trebuie multă hidratare, să fiu atent la stres, dar e cam imposibil, dar și la efort, adică să nu tușim foarte puternic, să nu strănutăm”, a povestit Cătălin Botezatu la Antena Stars.

Designerul spune că în ultima perioadă a devenit mai egoist și nu mai pune la suflet ca înainte, dovadă că ține cont de sfaturile primite de la medici. Din păcate, în prezent vedeta a făcut o selecție foarte mare printre prieteni.

Fostul jurat de la „Bravo, ai stil!” mărturisea recent că nu are foarte multe persoane apropiate pe care să se poate baza la nevoie, dar asta nu-l deranjează foarte tare.

ADVERTISEMENT