News

Categoriile de pensii impozitate de la 1 ianuarie. Cât ia statul din ele

Care sunt categoriile de pensii cărora li se aplica impozit începând cu anul viitor. Schema completă de calcul pe care trebuie să o știe pensionarii
24.12.2023 | 09:27
Categoriile de pensii impozitate de la 1 ianuarie Cat ia statul din ele
Ce categorii de pensii vor fi impozitate de la 1 ianuarie 2024 Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Anul 2024 nu debutează cu o veste prea bună pentru românii pensionari. Odată cu noul an, se schimbă și metoda de calcul și de aplicare a impozitelor pentru pensii. Iată ce categorii de pensionari vor fi afectați.

Pensionarii plătesc impozite noi de la 1 ianuarie

Nu aduce anul ce aduc noile reglementări din domeniul pensiilor. Începând cu 2024, impozitarea pensiilor se va schimba, ceea ce înseamnă că pe pensionarii români îi așteaptă o serie de modificări semnificative.

ADVERTISEMENT

Până acum, persoanele care beneficiau de o pensie sub 2.000 de lei erau scutiți de la plata impozitului. Însă, odată cu 2024, apar și primele modificări.

De la anul, românii care au pensii mai mari de 2.000 de lei vor plăti un impozit progresiv. Impozitarea se aplică doar sumelor ce depășesc plafonul de 2.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Autoritățile s-au pregătit pentru noile modificări. Încă de săptămâna trecută, potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a început tipărirea noilor cupoane de pensii. Românii pensionari vor putea vedea, așadar, schimbările odată cu prima pensie din ianuarie.

Cum se calculează, de fapt, schema de impozitare

Însă, pensionarii primesc și o veste bună la început de an. Potrivit ministrului Muncii, din 2024, pensiile vor crește. Simona Bucura Oprescu a declarat că este foarte important ca pensionarii să știe că au fost deja alocați bani de la buget pentru majorarea pensiilor.

ADVERTISEMENT

Noua schemă de impozitare intră în vigoare chiar de la 1 ianuarie. Potrivit acestor reglementări, pensionarii care primesc de la stat mai mult de 2.000 de lei vor fi impozitați cu  10%.

Noua schemă de impozitarea presupune un impozit de 10% pentru o sumă mai mică sau egală cu salariul mediu net. În România, salariul mediul net este de 4.500 de lei. Însă, mai mult de jumătate din pensii nu ajung la acest plafon.

ADVERTISEMENT

Pensionarii care primesc de la stat o pensie cuprinsă între 2.000 și 4.500 de lei vor fi impozitați cu 10%. Foarte important de reținut este faptul că impozitul se aplică diferenței din pensia finală și 2.000 de lei. 

De exemplu, un pensionar care încasează o pensie de 3.000 de lei, va plăti impozit de la 1 ianuarie. Acesta se aplică diferenței de 1.000 de lei dintre plafonul de 2.000 de lei și pensia finală. Cu alte cuvinte, 10% din 1.000 lei, adică 100 de lei.

ADVERTISEMENT