Dănuț Lupu a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că CS Dinamo, echipă de fotbal aflată în al treilea eșalon al fotbalului românesc, nu primește niciun ban de la Ministerul Afacerilor Interne. Fostul fotbalist a comunicat de unde se autofinanțează clubul de fotbal.
Dănuț Lupu, fostul fotbalist al lui Dinamo, care ocupă funcția de team-manager la CS Dinamo, a dezvăluit, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, că gruparea din Liga a 3-a nu este susținută deloc de Ministerul de Interne.
Totodată, Dănuț Lupu a precizat că sursele de venit ale echipei de fotbal de drept public vin exclusiv de la Academia de Fotbal CS Dinamo prin intermediul taxelor. „Ne autofinanțăm. (n.r. nu primiți nimic de la Minister?) Nu.
(n.r. din ce vă autofinanțați?) Din academie. Nu primim niciun ban. Eu îți dovedesc că ne autofinanțăm. (n.r. ai promova în Liga 1 cu două milioane de euro?) Cu un milion”, a dezvăluit Dănuț Lupu, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Obiectivul celor de la CS Dinamo în stagiunea precedentă a fost calificarea în play-off-ul pentru promovarea în Liga 2. Totuși, clubul Ministerului de Interne a ratat calificarea în play-off și s-a luptat pentru evitarea retrogradării.
Dănuț Lupu și-a făcut public marele vis la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. În mai multe rânduri, fostul fotbalist a declarat că vrea să existe un singur Dinamo care să joace pe noul stadion din Ștefan cel Mare.
„(n.r. noi conducători de la Dinamo) Nu-i cunosc, nu știu, nu pot să spun nimic atâta timp cât nu-i cunosc. Din ce am citit, este bine. Dar stai să vedem că e ușor să scrii și este greu să faci. Să vedem dacă vor reuși să facă ce spun în ziare. Eu îmi doresc să reușească…
Ca veste este ok pentru că eu mi-aș dori din trei Dinamo să se facă unul singur. Ca să facem unul singur (n.r. Dinamo 1948) FC trebuie să își rezolve problemele financiare pentru că atlfel nu se poate implica CS. Nu are cum Ministerul să plătească datoriile.
Eu îmi doresc și din ce am discutat toți cei de la CS își doresc acest lucru. Trebuie să își dorească și Nicolae Badea și cei de la FC”, declara Dănuț Lupu în luna februarie, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Cea mai tare emisiune sportivă din media românească, FANATIK SUPERLIGA, poate fi urmărită LIVE numai pe site-ul exclusivităților FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30. Ulterior, microbiștii au posibilitatea să vizioneze emisiunea ÎN PREMIERĂ pe canalul de Youtube și pagina de Facebook FANATIK.