Fotbal international

Cazul de viol în care e implicat Cristiano Ronaldo revine în actualitate! Suma colosală cerută de victimă

29.04.2021 | 11:41
Cazul de viol in care e implicat Cristiano Ronaldo revine in actualitate Suma colosala ceruta de victima
ADVERTISEMENT

Cazul de viol în care e implicat Cristiano Ronaldo revine în actualitate, după ce a apărut informația că fostul model american Kathryn Mayorga îi cere starului de la Juventus Torino o sumă uriașă ca despăgubiri.

Americanca în vârstă de 36 de ani acum continuă să susțină că starul portughez ar fi forţat-o să întreţine relaţii sexuale pe data de 13 iunie 2009, într-un hotel din Las Vegas.

ADVERTISEMENT

În urmă cu aproape doi ani, procuratura statului Nevada, acolo unde s-a petrecut evenimentul, a venit cu o veste excelentă pentru portughez și a anunțat că fotbalistul nu poate fi acuzat din cauza lipsei probelor.

Un nou episod în cazul de viol în care este acuzat Cristiano Ronaldo

Conform publicației Daily Mail, Kathrin Mayorga nu a renunțat la procesul împotriva lui Cristiano Ronaldo pe care îl acuză de viol, iar acum cazul a luat o nouă turnură după ce femeia îi cere fotbalistului peste 65 de milioane de euro, ceea ce echivalează cu doi ani din salariul portughezului.

ADVERTISEMENT

Fostul model a împărțit această sumă în trei părți egale dar distincte. Ea vrea 22 de milioane de euro pentru durerea și suferința din trecut și suferință, aceeași sumă pentru durerea pe care o va simți pe viitor, dar și alte 22 de milioane de euro ca daune punitive.

Deși se părea că tot acest scandal s-a încheiat, în octombrie 2020 un judecător din Las Vegas a luat o decizie uimitoare și a hotărât să accepte plângerea făcută de Kathryn Mayorga în ceea ce privește acuzația de viol la adresa lui Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Ronaldo susține că relațiile intime au fost consensuale

Femeia a deschis un proces civil împotriva fotbalistului, după ce procesul penal a fost închis, și astfel starul lui Juventus Torino va trebui să apară încă o dată în fața unei instanțe. Presa internațională a intrat în posesia unor documente confidențiale, în care se arată că Kathryn Mayorga a fost de acord să nu divulge întâmplarea petrecută în 2009 în schimbul a 375 de mii de dolari.

Cristiano Ronaldo  a recunoscut că i-a oferit acesteia suma respectivă, însă nu pentru a o face să ascundă adevărul, ci doar pentru a nu produce un scandal mediatic, fapt care în cele din urmă s-a întâmplat.

ADVERTISEMENT

Avocații lui Cristiano Ronaldo au susținut tot timpul că relațiile pe care portughezul și Kathryn Mayorga le-au avut în anul 2009 au fost consensuale și nu s-a pus niciodată problema unui viol.

ADVERTISEMENT