Laura-Iuliana Scântei nu este judecător ”de meserie”, ci deține un cabinet notarial care i-a adus foarte mulți bani. Înainte să ajungă la Curtea Constituțională, în vara anului 2022, ea a fost senator PNL de Iași.
Laura-Iuliana Scântei a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 2000, are o diplomă de master la SNSPA, iar în anul 2008 a absolvit cursurile Colegiului Național de Apărare.
Între anii 2000 și 2006, Scântei a lucrat ca preparator universitar la o facultate de drept din Iași și a fost consilier juridic la Allianz Țiriac Asigurări, după care a ajuns direct consilier la Cancelaria Primului Ministru, Departamentul pentru Luptă Antifraudă (OLAF). Un an mai târziu, ea s-a transferat la cabinetul ministrului justiției, Tudor Chiuariu, unde a fost consilier. Din august 2007 și până în iunie 2008, Iulia Scântei a lucrat ca secretar general la Ministerul Justiției, după care și-a deschis un cabinet notarial situat pe strada Paris, din București.
Cariera în politică și-a început-o în octombrie 2016, atunci când s-a înscris în Partidul Național Liberal și a ajuns imediat pe prima poziție, pe lista senatorilor de Iași. Mișcarea i-a luat prin surprindere pe liderii mai vechi ai partidului, care au făcut inclusiv o plângere penală pentru fals în acte, pe motiv că Scântei n-ar fi deținut calitatea de membru atunci când a ajuns senator. Până la urmă, scandalul s-a stins la fel de repede cum s-a aprins. În 2020, Iulia Scântei a câștigat și un al doilea mandat de senator, pe care nu l-a mai dus la final pentru că a fost numită la CCR.
Declarațiile de avere din perioada în care a avut funcții publice scoate la iveală venituri uriașe pe care Laura-Iuliana Scântei le-a obținut între 2015 și 2022. Salariul de senator și cel de judecător CCR reprezintă ”un mizilic” pentru aceasta, față de banii câștigați de aceasta ca notar public.
Potrivit unei analize realizate de FANATIK, Laura Iuliana Scântei a câștigat, în medie, peste 1.000 de euro pe zi, venituri cumulate. Suma mai provine din salarii, indemnizații sau împrumuturi rambursate.
Astfel, în cei opt ani petrecuți într-o funcție publică (ultima declarație de avere datează din iunie 2023 și se referă la veniturile din 2022), Laura Iuliana Scântei a avut un venit mediu zilnic de 1.074 euro pe zi (calculat la cursul leu-euro de astăzi). Aproape 70% din această sumă provine din activitatea de notar public, din care Scântei a plătit impozit pentru venituri pe activități independente. De-a lungul timpului, presa a scris despre contractele cu firme de stat, încheiate la cabinetul Iuliei Scântei (de exemplu Oltchim).
Veniturile uriașe ale judecătoarei CCR nu se regăsesc neapărat în averea sa. Laura Iuliana Scântei deține patru apartamente (trei în București și unul în Iași), cu suprafețe cuprinse între 50 și 90 mp, nu are mașină personală iar cel mai ”mare” cont al său este de 27.500 de lei.
În schimb, ea și-a împrumutat societatea de notariat cu aproximativ 1,8 milioane lei și a investit 180.000 de euro în bijuterii, ceasuri, tablouri, sculpturi și accesorii vestimentare de colecție. Surprinzător, Scâtei are și două credite scadente în 2033 și 2039, în valoare de 270.000 de franci elvețieni și 150.000 de euro.