News

Ce se întâmplă cu sezonul turistic 2021! Câți bani vor plăti românii pentru concedii

06.01.2021 | 18:50
Ce se intampla cu sezonul turistic 2021 Cati bani vor plati romanii pentru concedii
ADVERTISEMENT

FANATIK a încercat să afle ce se întâmplă cu sezonul turistic 2021, unul care stă încă sub semnul pandemiei de coronavirus. După un an întreg în care hotelierii au adus numeroase critici autorităților, ne pregătim acum de o nouă campanie. Una pe care reprezentanții HoReCa speră să o încheie pe plus. 

Starea de urgență de anul trecut a cam închis turismul. Abia din iunie lucrurile au început să se miște, dar mult prea târziu. Agențiile s-au mutat în online și au încercat să reducă din cheltuieli pe cât posibil.

ADVERTISEMENT

S-a mers la limita supraviețuirii și nu puțini au fost cei care au tras obloanele definitiv. În tot acest timp, hotelierii au așteptat voucherele de vacanță ale bugetarilor ca pe o adevărată salvare.

Cum a fost sezonul turistic în 2020

Litoralul românesc a fost luat cu asalt în câteva weekenduri, însă a suferit din plin în timpul săptămânii. Mamaia s-a dezmorțit greu, aproape că nu a existat în luna iunie, în comparație cu alți ani și a trăit din ceea ce a produs în iulie și august.

ADVERTISEMENT

Mari amatori de plecări în Grecia, românii au lăsat-o mai moale în 2020. Dacă altădată peste un milion de conaționali petreceau pe ritmuri de sirtaki, cu un ouzo, Mythos sau pahar de Retsina în față, acum puțini au fost cei care s-au mai încumetat.

Sursa foto – hepta.ro

Au avut nevoie de dovada unui test negativ, test făcut cu 24 de ore înaintea prezentării în vamă. All inclusive-ul din Turcia, de asemenea, un sistem preferat de cei cu copii, a rămas și el cu buza umflată. Pentru toată lumea, 2021 trebuie să aducă schimbări. În caz contrar, lucrurile se complică dramatic.

ADVERTISEMENT

„A fost un an negru, acesta este adevărul. Un an înfiorător pe care mulți vrem să-l uităm. Din punct de vedere al turismului, prea multe nu se pot spune. Ne-am reorganizat, atât cât s-a mai putut. 

Sursa foto – hepta.ro

România a tras cel mai bine, oamenii au mers prin Bucovina, prin Maramureș. S-au vândut pachete turistice. Grecia și Turcia, așa și așa. În iulie, de exemplu, un tour operator avea peste 200 de mii de oameni. Cifrele de acum au fost proaste. Cred că toată lumea a mai tăiat câte un zero”, a zis Mariana Tănase, reprezentanta unei agenții de turism.

ADVERTISEMENT

Ce se așteaptă agențiile să vândă în 2021. Ce se întâmplă cu sezonul turistic din acest an

Un tour operator celebru a lansat deja oferta de chartere primăvară/vară 2021. Comercializează destinaţii consacrate din portofoliu. Astfel, românii pot ajunge în Egipt, Grecia, Turcia şi Spania cu reduceri early booking de până la 60% la cazare.

„Să știți că probleme au fost nu doar în România. Pandemia a afectat pe toată lumea în acest sector. Chiar acum, până pe 11 ianuarie, deci pentru încă vreo câteva zile bune, avem o promoție de la Aegean Airlines. Zboruri cu 50 la sută reducere. 

Sursa foto – hepta.ro

Vorbim despre Atena și Salonic, dar și despre insule. Se poate ajunge în Corfu, Rodos, Zakinthos, Santorini, Naxos peste tot unde zboară Aegean în Grecia, la jumătate din preț. Este adevărat că banii trebuie achitați până pe 11 ianuarie, dar cine are zborul asigurat în iulie?”, a zis și Aura Dimanche, reprezentanta unei agenții specializată în servicii grecești.

La fel de importante rămân și voucherele oferite bugetarilor. Salariații la stat primesc anual acest tip de voucher pe care le pot folosi pentru a cumpăra pachete turistice doar pe teritoriul țării noastre.

Voucherele de vacanță, salvarea turismului românesc

Tichetele de vacanţă vor fi în cuantum de 1.450 lei/salariat și în 2021. Acestea au început deja să se acorde și hotelierii spun că au fost o adevărată mană cerească pe timp de pandemie.

„Pot spune cu mâna pe inimă că ele mi-au ținut afacerea în viață. Am încercat să oferim servicii de calitate oamenilor. Și voucherul acesta se înțelege de minune cu treaba asta. Pentru că omul vine, vede, îi place, se simte mulțumit și recomandă. 

Sursa foto – facebook

Și uite așa, vă pot spun că, în vara lui 2020, cred că am avut la mine o întreagă primărie dintr-un sat din Ialomița. A venit prima oară secretara, apoi primarul, viceprimarul și tot așa până la femeia de serviciu. Toți cu voucher, toți să vadă Cheilea Grădișteei”, a zis Dulap Cornel, proprietarul unei pensiuni.

Destinațiile exotice, disponibile clasei de mijloc

Agențiile de turism spun că pentru prima oară destinațiile exotice au fost luate cu asalt în debut de an. Au existat chartere directe cu Maldive și s-a zburat în Zanzibar într-o veselie.

„Putem spune că românii au pus și bani deoparte pentru că n-au mai cheltuit în vara trecută. Dar să știți că la fel de bine putem spune și că au fost prețuri deosebit de atractive. 

Sursa foto – hepta.ro

Să mergi în Maldive cu 1200 de euro de persoană, Maldive, repet, nu știu când vor mai fi asemenea oferte.

Toată lumea a suferit din cauza pandemiei, toată lumea a căutat soluții. Unii au ieftinit, alții au mai tăiat din oferte, cert este că 2021 poate fi un an bun pentru turism. Dacă toate merg bine”, a adăugat Mariana Tănase

ADVERTISEMENT
Tags: