Avocatul Pompiliu Bota a anunțat că a câștigat, după trei ani de procese, marca ”Steaua București”, asupra căreia deține dreptul de folosință până în 2027. Totuși, documentele înregistrate pe site-ul Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală arată că Bota deține, într-adevăr, marca „Steaua”, dar doar la categoria 35, descrisă drept: „Publicitate, gestiunea afacerilor comerciale, administrație comercială, lucrări de birou”.
Vestea că Pompiliu Bota a câștigat marca „Steaua București” la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, echivalentul OSIM în UE, părea, la prima vedere, că poate duce la schimbări importante, în fotbalul românesc, care puteau viza chiar și FCSB.
Totuși, marca înregistrată de Pompiliu Bota la EUIPO este clasată la categoria 35 în „clasificarea Nisa”, care este descrisă: „Publicitate, gestiunea afacerilor comerciale, administrație comercială, lucrări de birou”.
Așadar, marca deținută de avocat îi permite acestuia doar să folosească desenul, emblema clubului Steaua în diverse activități comerciale sau în publicitate. Nicio legătură cu fotbalul.
Categoria care permite folosirea mărcii „Steaua București” în activități sportive este numărul 41 din „clasificarea Nisa”, descrisă astfel: „Educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale”.
În istoricul mărcii înregistrate de Pompiliu Bota la EUIPO este un proces purtat cu CSA Steaua, semnalat și de avocat în momentul în care a anunțat câștigul din instanță.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a contestat, începând cu februarie 2018, marca înregistrată de Bota la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, motivul invocat fiind „probabilitatea sporită de confuzie” între mărcile celor două tabere.
Înregistrarea mărcii de către Pompiliu Bota la EUIPO nu poate afecta în vreun activitatea sportivă a celor două echipe care au purtat, ani de-a rândul, procese pentru marcă. CSA, deținătoarea dreptului de folosință a mărcii „Steaua” în competițiile sportive va rămâne cu același statut, în timp ce FCSB nu poate spera la redobândirea numelui avut până la pierderea în Instanță, din 2014.
De altfel, Gigi Becali a și declarat, la scurt timp de la afirmațiile lui Pompiliu Bota, că nu are speranțe că poate redobândi marca.
„Nu mă interesează. Nu am nevoie. E mai frumoasă FCSB decât Steaua. E mai frumoasă asta. Lumea știe cine este Steaua. FCSB este Steaua, nu îmi mai trebuie, nu am nevoie. FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua București.
Suporterii știu că asta este Steaua. Nu îmi trebuie marca lui, să se ducă la Talpan. Nu are cum să-i oblige pe ei să nu mai folosească Steaua”, a spus Becali la TV Digisport.