Life

Ce a făcut Teo Trandafir la câteva zile după ce Kanal D i-a scos emisiunea de pe post. Unde a ”fugit” prezentatoarea

Gestul făcut de Teo Trandafir la câteva zile după ce Kanal D i-a scos emisiunea din grila de programe. Unde a ”fugit” moderatoarea?
05.09.2023 | 21:42
Ce a facut Teo Trandafir la cateva zile dupa ce Kanal D ia scos emisiunea de pe post Unde a fugit prezentatoarea
Locul de poveste unde s-a ”refugiat” Teo Trandafir. Sursa foto: youtube
ADVERTISEMENT

Multă lume a rămas surprinsă după ce s-a aflat că postul Kanal D a concediat-o pe Teo Trandafir, dar și pe întreaga sa echipă cu care lucra pentru emisiunea ”Teo Show”. Cum proiectul nu va mai fi difuzat pe micile ecrane din această toamnă, Teo Trandafir s-a ”refugiat” într-un loc unde să uite de evenimentul trist.

Unde s-a ”refugiat” Teo Trandafir după ce a fost concediată de la Kanal D

Îndrăgita prezentatoare a ales să plece departe de agitația din Capitală, mai exact, într-un loc de munte, foarte popular printre obiectivele turistice din țară, satul Colibița, din județul Bistrița-Năsăud. Aici a fost primită cu mare căldură de către cei care au găzduit-o.

ADVERTISEMENT

Mai exact, Teo Trandafir a petrecut câteva zile la un resort de lux din satul Colibița, iar proprietarii și-au dorit să se fotografieze cu renumita realizatoare TV. ”Ce onoare și ce bucurie pentru noi! Teo Trandafir, alături de noi”, au postat pe rețelele de socializare cei care dețin resortul.

Teo Trandafir
Teo Trandafir, alături de proprietarul cazării din Colibița. Sursa foto: facebook

De ce nu s-a mai prelungit emisiunea lui Teo Trandafir

Potrivit cancan.ro, reprezentanții Kanal D nu au precizat un motiv din care nu și-au mai dorit să continue producția realizată de Teo Trandafir din anul 2013. Totul s-a întâmplat în mod nejustificat, după ce deja emisiunea ”Teo Show” trecuse printr-o serie de modificări ale intervalului orar de difuzare.

ADVERTISEMENT

După ce ani buni ”Teo Show” s-a transmis după-amiază, de luni până vineri, la un moment dat s-a modificat grila, emisiunea fiind mutată în weekend, iar moderatoare a fost doar Teo Trandafir, nu și Bursucu. Ulterior, ”Teo Show” s-a transmis doar de luni până marți, de la ora 23:00.

”Începând de luni, 17 iulie, emisiunea Teo Show va fi difuzată în fiecare luni și marți, de la ora 23:00, la Kanal D. Cu o echipă dedicată și entuziastă, la cârma acesteia fiind inegalabila Teo Trandafir, Teo Show aduce în prim-plan subiecte dintre cele mai interesante pentru publicul larg.

ADVERTISEMENT

Începând de săptămâna viitoare, serile de luni și marți vor fi deosebite prin aducerea în fața telespectatorilor a celor mai captivante subiecte, imediat după încheierea serialului turcesc de succes al momentului, Melek”, au comunicat cei de la Kanal D, în vară.

Va mai reveni Teo Trandafir la Kanal D?

De altfel, potrivit și unor informații obținute în exclusivitate de FANATIK, Teo Trandafir nu va mai reveni deloc la Kanal D. În schimb, pe piața media se vehiculează faptul că Teo Trandafir ar fi primit deja oferte de la alte posturi concurente.

ADVERTISEMENT

Teo Trandafir este una dintre cele mai de succes prezentatoare TV din țară. Are vârsta de 55 de ani, este originară din Pitești și are o fiică, adoptată, pe nume Maia Trandafir. Cei mai mulți români o cunosc pe Teo Trandafir de la Protv, unde și aici a moderat ani buni tot emisiunea ”Teo Show”.

ADVERTISEMENT