Înainte de sărbătoarea de Sfântul Nicolae, o clujeancă a avut parte de o surpriză neplăcută, după ce a comandat mâncare la un restaurant de tip fast-food cu specific mexican, din Cluj-Napoca. Ce a găsit în pachet?
O femeie din Cluj-Napoca a avut parte de șocul vieții sale, după ce și-a comandat mâncare, în ajun de Sfântul Nicolae. Aceasta s-a speriat de moarte după ce a fost la un pas să se înece cu mâncare comandată de la un restaurant cu specific mexican din Cluj, Taco Bell.
Preparatul care i-a fost livrat acasă trebuia să conțină doar carne de vită, însă avea în compoziție și o bucată de plastic. Femeia a relatat tot incidentul pe rețelele de socializare. Ea a recunoscut că a fost la un pas să se înece cu preparatul de la Taco Bell.
„La prima mușcătură din acest burrito am dat peste o bucată mare din plastic – presupun că Taco Bell e într-o criză de personal sau ceva, dar prefer ca surprizele mele din mâncare să fie comestibile”, a mărturisit femeia, pe internet.
„Ieri seara (5 decembrie-n.r.) am fost la mall și am comandat un meniu de la Taco Bell, la pachet. Când am ajuns acasă am avut parte de o surpriză. Era să înghit otrava asta din poze, dacă nu se înțelege bine, vă zic eu, este o bucată de plastic. E și foarte scumpă mâncarea la ei să nu credeți că dai doi lei pe un burrito”, a mai povestit clujeanca pentru Știri de Cluj.
Revoltată, ea a încercat să sesizeze instant Protecția Consumatorilor, dar nu crede că va rezolva ceva. Mai mult de atât, femeia a precizat că nu a fost deloc ieftină mâncarea comandată la pachet de la cunoscutul restaurant. Taco Bell este un lanț de restaurante de tip fast-food din America, care a fost fondat în 1962, de către Glen Bell. Produsele sunt cu specific mexican, iar la noi în țară se regăsesc din 2017.
„Am completat formularul de la ei de pe site, dar vă spun sincer nu sunt sigură dacă a ajuns, funcționează foarte rău site-ul lor, am încercat de două ori să trimit plângerea”, a mai completat clujeanca.
Nu este prima dată când sunt probleme la restaurantele din Cluj -Napoca! O altă femeie ar fi găsit o bucată de ciob de pahar într-o pizza comandată la un local cunoscut din oraș. La secțiunea de comentarii a restaurantului ea a lăsat un mesaj dur.
Totodată, ea a precizat că angajații restaurantului au venit cu explicații în acest sens. De vină ar fi fost făina, care conținea cioburi. În urma reclamației, inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au dat o amendă contravențională de 10.000 de lei.
„Dacă aș putea să dau 0 (zero) stele aș da. Pizza cu cioburi de pahar sau ce or fi alea. Când i-am contactat au zis că e de la făină și au aruncat-o. Eu nu prea cred să semene asta a făină. Doamne ferește de așa ceva! Vă dați seama dacă mânca un copil ce pățea, nu?????? Este absolut revoltător. Voi depune plângere la Protecția Consumatorului”, a scris aceasta la Google Reviews.