Bărbatul își comandase o porție de mâncare, mai exact un kepap delicios. Doar că, restaurantul său favorit i-a făcut o surpriză și a adăugat ingredientelor un melc viu.
Observând cum melcul se plimbă prin farfuria sa, omul a scos telefonul și l-a filmat, după care a încărcat filmarea pe rețelele de socializare, unde s-a viralizat rapid.
”Am mers cu fiul meu după ora 17 la Mesopotamia. Eu mi-am luat un kebap cu 31 de lei. Am luat o bucată din salată, iar apoi am văzut că se mişcă ceva. A ieşit apoi melcul, care se plimba pe farfurie.
Am chemat şeful de sală, i-am explicat şi arătat ce am găsit. Iar el mi-a răspuns că pot să comand altceva fără cost şi că salata e spălată sub presiune. Eu i-am zis că nu mai vreau să mănânc nimic, aşa că mi-au dat banii înapoi”, a declarat supărat Daniel Matei, conform ebihoreanul.ro.
Filmarea a strâns deja peste 1000 de distribuiri și peste 180 de comentarii și a ajuns inclusiv la șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, Giani Bura. Acesta a trimis la fața locului o echipă de comisari care să facă verificări în detaliu.
În consecință, restaurantul situat în Lotus Center a fost amendat cu 20.000 de lei, fiind oprite de la vânzare produse de 13.000 de lei.
”La sediul din mall-ul Lotus Oradea s-a verificat respectarea, de către operatorul economic (restaurantul Mesopotamia), a condiţiilor prescrise şi declarate, pornind de la produsele finite, materiile prime utilizate, produse finite, constatându-se nerespectarea cerinţei de a folosi, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure, astfel:
– prestatorul deţine un spaţiu separat pentru curaţat/spălat legume şi salată, operaţiuni efectuate de angajaţi, situaţia descrisă de consumator putând fi rezultatul nerespectării unor proceduri sigure.
– sunt preparate chifle şi clătite într-un spaţiu neadecvat, practic în spaţiul de depozitare a produselor alimentare preambalate tot aici existând baxuri cu tacâmuri şi frigiderul pentru drojdie
– nu este ţinută o evidenţă care să permită trasabilitatea materiilor prime, a cantităţilor utilizate într-o zi, ridicându-se suspiciunea folosirii acestora pe parcursul mai multor zile, inclusiv a calupului de 20 kg carne de curcan utilizată la preparatele tip kebab, shaorma.
Drept urmare, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei, fiind oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de circa 13.000 lei”, este precizat într-un comunicat transmis CJPC Bihor.