Românii sunt printre cei mai mulți turiști din Grecia, în momentul de față, iar unii dintre ei se confruntă cu situații neplăcute. Atitudinea personalului elen nu este întotdeauna cea mai prietenoasă, fapt care îi revoltă și le strică vacanța. Ce i s-a întâmplat unui bărbat aflat în insula Thassos?
Un român plecat în vacanță în insula Thassos, mai exact, în stațiunea Skala Potamia, se plânge pe rețelele de socializare de modul cum a fost tratat de personalul elen. Asta după ce, pe timp de seară, când s-a așezat pe două șezlonguri, alături de familia sa, pentru a admira marea.
Bărbatul s-a trezit deodată cu un individ lângă el, care i-a atras atenția că trebuie să achite șezlongurile, 6 euro fiecare. Ulterior, românul i-a precizat că nu va sta decât pentru câteva minute să admire priveliștea din fața sa și apoi va pleca.
Grecul nu s-a lăsat înduplecat de spusele românului, așa că s-a îndreptat a doua oară către el și i-a amintit că va trebui să achite. Românul a rămas uimit de insistențe, i-a mai spus încă o dată că nu va achita nimic și s-a trezit apoi cu urlete la adresa sa.
”Aloha! …câte ceva despre “ospitalitatea” unor greci. Aseară (în jur de ora 23,30) ne plimbam liniștiți (doi adulți și doi copii) pe faleză din Skala Potamia. Ne-am pus pe două șezlonguri lângă mare și apare un tip care ne întreabă ce dorim și dacă vrem să stăm pe șezlonguri să plătim 6 euro.
I-am răspuns politicos că doar stăm să admirăm marea și Perseidele și a plecat. După nici 5 minute a revenit și ne-a spus: deci rămâneți, plătiți 6 euro. I-am răspuns că nu plătim și a început să urle că descreieratul că nu avem voie să stăm pe șezlonguri dacă nu plătim”, a relatat românul pe grupul de facebook, Forum Thassos.
Ca să nu dea amploare altercației, românul s-a ridicat de pe șezlong, cu familia sa, și s-au îndreptat către altă plajă, unde nu li s-au cerut bani. Revoltat de experiență, bărbatul a decis să facă și o postare în care a reclamat comportamentul individului grec.
”Era ora 23.30 totuși și să nu escaladăm conflictul ne-am mutat pe altă “tarla” de șezlonguri unde nu ne-a deranjat nimeni. La fel a făcut și cu alții care au “îndrăznit” să se așeze pe șezlongurile lui. E vorba de grupul de șezlonguri din dreptul intrării principale pe faleză.
Atâta “ospitalitate”… cum crede acest individ că îi plătește cineva 6 euro la 12 noaptea să stea o juma’ de ora să admire cerul și marea noaptea. Nici să-mi dea el bani și nu o să stau pe șezlongul lui în timpul zilei. Om de nimic!”, a mai scris românul.