News

Ce arme avea în ghiozdan tânărul care a ucis-o pe Melis în Grădina Botanică. Polițiștii sunt revoltați

Polițiștii au găsit în ghiozdanul criminalului din Grădina Botanică din Craiova un adevărat arsenal, pe lângă maceta care a fost folosită pentru a o ucide pe Melis.
03.07.2023 | 19:39
Ce arme avea in ghiozdan tanarul care a uciso pe Melis in Gradina Botanica Politistii sunt revoltati
Ce arme avea în ghiozdan tânărul. Foto: RTV
ADVERTISEMENT

În timp ce Emi, tânărul de 19 ani care a supraviețuit momentan atacului din Grădina Botanică din Craiova, se află în spital la secția ATI, polițiștii au făcut noi descoperiri șocante în această anchetă. Astfel, se pare că autorul crimei, băiatul de 17 ani care era elev al Colegiului Național Militar ”Tudor Vladimirescu”, avea la el un adevărat arsenal.

Ce arsenal avea în ghiozdan criminalul din Craiova

Practic, polițiștii au găsit în ghiozdan alte două macete, mănuși, dar și alte obiecte, fapt care i-a revoltat până și pe polițiști. Emanuel și Melis au avut ghinionul să se întâlnească în Grădina Botanică cu Alexandru Mario, un tânăr de 17 ani care era pus pe rele. ”La data de 27.06.2023 organele de poliţie au fost sesizate cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orelor 16:00, doi tineri au fost înjunghiaţi în timp ce se aflau în Grădina Botanică din Craiova.

ADVERTISEMENT

În urma cercetărilor efectuate de o echipă complexă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, respectiv ofiţeri de poliţie judiciară şi criminalişti din cadrul IPJ Dolj, a fost identificat autorul faptelor în persoana unui tânăr în vârstă de 17 ani-elev, care, în timp ce se afla în Grădina Botanică, aparent pe fondul unui conflict spontan cu alţi doi tineri, a scos din rucsacul pe care-l avea asupra sa un cuţit cu lama de 19 centimetri, cu care a înjunghiat-o iniţial pe persoana vătămată în vârstă de 19 ani în zona toracelui, iar apoi pe victima în vârstă de 14 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu corpul tăietor, una dintre acestea în zona cervicală inferioară”, transmit procurorii.

Fata de 14 ani a fost ucisă pe loc, în timp ce iubitul său de 19 ani e în stare gravă la spital. Paradoxal, deși victima care a supraviețuit spune că nu-l cunoaște pe atacator, iar atacatorul spune că nu cunoaște victimele, mai mulți prieteni ai lui Melis au declarat că acesta era de fapt un fost iubit al fetei, care nu s-ar fi împăcat cu despărțirea, conform RTV.

ADVERTISEMENT

De altfel, anchetatorii vor avea misiunea complicată de a afla adevărul, căci lucrurile s-ar complica dacă vor reuși să dovedească că atacatorul își cunoștea victima, deci a premeditat atacul și ar putea rămâne după gratii mai mulți ani. Cert e că Emanuel, băiatul de 19 ani, se zbate între viață și moarte și va fi transferat la un alt spital.

”Pacientul, conştient, cooperant, stabil respirator şi hemodinamic, este transferat din clinica ATI în clinica Chirurgie Toracică a spitalului nostru, unde îşi va continua tratamentul. Evoluţie favorabila! Eforturile colegilor noştri care au supravegheat, îngrijit şi tratat pacientul, încă de la locul unde a suferit agresiunea şi până în acest moment, nu au fost în zadar!”, au transmis reprezentanții spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

ADVERTISEMENT

Momentan, varianta oficială a atacatorului e că s-ar fi plimbat liniștit prin Grădina Botanică, moment în care a fost agresat de Emanuel, iubitul Melisei. Cu toate acestea, băiatul atacat s-a trezit din comă și a povestit că a fost atacat din senin, fără motiv, pentru că nici măcar nu-l cunoștea pe criminal.

Mai mult, atacatorul a mărturisit că îi pare rău pentru fată, dar nu pentru băiatul atacat, declarație care l-a șocat inclusiv pe avocatul său. ”A spus că îi pare rău pentru fată, la care am rămas puțin blocat. Și l-am întrebat dacă și pentru băiat și a zis că îi pare rău și pentru el, dar mai puțin”, a punctat Florin Ciocoiu, avocatul criminalului.

ADVERTISEMENT

”Copilul meu nu a sărit la bătaie niciodată. E timid. Nu l-aș vedea începând o ceartă cu cineva, pentru că e conștient că are o fată cu el. Cum ar putea produce ceva care să le facă rău? Copilul meu pare mai copilăros, nu arată de 20 de ani, iar Melis era mai matură. Se iubeau tare mult”, a povestit și mama lui Emanuel.

ADVERTISEMENT
Tags: